Alocaţii copii 2024. Alocațiile copiilor se calculează în funcție de rata inflației, asta însemnând că indemnizația pentru cei mici se va majora de la începutul anului 2024. Institutul Național de Statistică preconizează faptul că alocațiile copiilor ar urma să crească de la data de 1 ianuarie 2024.
Creşterea alocaţiilor se face diferenţiat, confrom legii. Copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, primesc acum suma de 631 de lei lunar. În ceea ce-i privește pe copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, aceștia beneficiază de 256 de lei pe lună.
Burse şcolare 2023-2024: Până la ce dată trebuie depuse listele cu elevi care vor beneficia. Clarificări privind bursa de merit
Alocaţii copii 2024. Tot 631 de lei primesc și copiii cu vârsta între 3 și 18 ani, care suferă de handicap. Suma a crescut anul acesta de la 600 de lei, cât primeau în anul 2022.
„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată în OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2.
Alocația lunară de plasament a fost majorată în 2022. Fiecare copil pentru care s-a stabilit plasarea la o familie, la o persoană, sau la un asistent material va primi o alocație lunară în valoare de 950 de lei.
De alocație pot beneficia și cei născuți în Republica Moldova, dar ai căror părinți dețin cetățenia română. Pentru ca acest lucru să fie posibil, părinții trebuie să depună un dosar la Primăria localității de care aparțin.
Alocaţii copii 2024. În România, copiii beneficiază de alocație până la vârsta de 18 ani, iar după această vârstă pot beneficia în continuare de alocație în anumite condiții. În ultimii ani, alocaţia a înregistrat o majorare semnificativă. De la 1 ianuarie 2022, alocația pentru copii cu vârsta până la 2 ani constituie 600 de RON sau echivalentul a 121 de euro. Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani alocația este de 243 de RON sau echivalentul a 49 de euro.
Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți. Plata alocației de stat se realizează prin mandat poștal sau transfer bancar. Legea nu prevede o dată exactă pentru intrarea alocațiilor copiilor pe cardurile părinților, însă în ultimii ani, plata s-a făcut, de obicei, în data de 8 ale lunii, pentru luna anterioară. Însă, dacă data de 8 pică în weekend, există posibilitatea ca banii să intre în cont fie vineri, fie luni.
În cazul în care niciunul dintre părinți nu deține un cont bancar în care să se facă plata, banii vor ajunge la beneficiari prin intermediul Poștei Române. Data la care se primeşte alocaţia, în mod normal, este tot 8 ale lunii, însă plata poate să întârzie în funcție de volumul de muncă pe care îl are factorul poștal distribuitor. Acum, Guvernul a anunțat că alocațiile copiilor vor crește de la 1 ianuarie 2024, deşi este posibil, ca şi în cazul pensiilor, majorarea să se facă din martie, după ce INS anunţă oficial rata inflaţiei din anul precedent.
Mai mulţi bani pentru alocaţiile copiilor din România în luna august 2023. De acest ajutor au beneficiat 3.516.250 de copii, cei mai mulţi din Bucureşti (360.586) şi din judeţele Iaşi (191.643), Suceava (132.165), Constanţa (122.920), Bacău (121.184) şi Cluj (119.006).
Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în judeţele Caraş-Severin, de 303,34 lei, Botoşani – 303,18 lei, Ilfov – 301,06 lei şi Buzău – 300,03 lei, potrivit Agerpres.
Alocația pentru copii se acordă lunar în baza în baza cererii formulate de unul dintre părinți și se achită până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar şi după această vârstă tinerilor care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Copiii născuți în Republica Moldova, ai căror părinți dețin cetățenia română, pot primi şi ei alocația de stat. Pentru a putea beneficia, părinții trebuie să depună un dosar la Primăria localității pe a căror rază teritorială își au domiciliul în România.
Citeşte şi: Alocaţii 2023: Cum poţi să obţii 255 de lei de la stat chiar dacă ai 18 ani şi ai luat Bac-ul
Valoarea alocației pentru copii a crescut semnificativ în ultimii opt ani – cu 315% pentru cei de până ȋn doi ani și cu 609% pentru cei cu vârsta cuprinsă între doi și 18 ani. În 2015, alocațiile se situau la nivelul modest de 200 de lei, pentru micuții de zero-doi ani, respectiv la 42 de lei, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi și 18 ani. Din septembrie 2023, situația s-a schimbat în mod semnificativ. În prezent, părinții primesc 631 de lei pentru prima categorie și 256 de lei pentru cea de-a doua.