Ponta: Noi ne ocupăm de guvernare, Băsescu rescrie istoria. Guvernul Boc rămâne cel mai incompetent

Victor Ponta a declarat, luni, în începutul şedinţei BPN, că preşedintele Traian Băsescu se ocupă de "rescris istoria", însă Guvernul Boc rămâne "cel mai incompetent şi corupt", precizând că eforturile USL trebuie concentrate asupra guvernării.
Romania TV
29 apr. 2013, 09:03
Ponta: Noi ne ocupăm de guvernare, Băsescu rescrie istoria. Guvernul Boc rămâne cel mai incompetent

„Eu zic să ne ocupăm de guvernare, rescrierea istoriei este treaba domnului Băsescu. Cred în continuare că Guvernul Boc a fost cel incompetent şi mai corupt guvern pe care l-a avut România şi că noi ne chinuim de un an doar să reparăm ce au stricat ei şi să-i dăm la Parchet pe hoţii lor. Asta ca să fie foarte clar apropos de cine pe cine laudă, asta e, am venit după nişte incompetenţi şi după nişte hoţi la guvernare. Nu e prima dată, e adevărat, dar cred că avem şanse să reconstruim România”, a declarat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referindu-se la situaţia economică a României, că „nava e la cheu, în port sigur”, el mulţumind pentru că s-a ajuns aici guvernelor Boc, Ungureanu şi Ponta.

„Am trăit cu toate cele trei guverne şi încerc să dau fiecăruia ce-i al lui. Guvernul Boc a pus interesul naţional deasupra interesului de partid şi practic şi-a sacrificat voturile pentru a restabili echilibrul macroeconomic al ţării, pentru a da şanse la reluarea dezvoltării, pentru a reda românilor demnitatea. O ţară care împrumută bani de la Fond ca să-şi plătească salariile cu pensiile nu e o ţară cu cea mai bună reputaţie”, a afirmat Băsescu.

Şeful statului a adăugat că mulţumeşte şi Guvernului Ungureanu pentru că „nu a afectat parcursul de recuperare şi de recuperare a dezechilibrelor, spunând că acelaşi lucru este valabil şi pentru Guvernul Ponta.

„Mi-a fost teamă – şi vă pot spune că asta a fost perioada care mi-a dat încrederea că se poate coabita cu Guvernul Ponta – că acest guvern ar fi putut lua măsuri populiste, excesive, care să strice din nou echilibrele, în perspectiva alegerilor din iarnă. N-a făcut-o şi de aceea consider că şi-a adus contribuţia la atingerea rezultatelor de astăzi”, a spus Băsescu.

Acesta a mai afirmat că România a ajuns la stadiul la care nu se mai bate pentru supravieţuire.

„Trebuie să reluăm bătălia pentru creşterea economică durabilă, prin găsirea unui optim între dezvoltarea bazată pe investiţii şi dezvoltarea stimulată de consum. Teoria că stimularea excesivă a consumului este o souţie de creştere economică s-a dovedit a fi falsă. E clar că trebuie găsit optimul de dezvoltare prin investiţii şi un consum optim care să nu ne readucă la situaţia din 2008”, a declarat Traian Băsescu.

Băsescu a arătat anterior că, potrivit datelor publicate de Eurostat pentru anul 2012, România înregistrează o datorie publică de 37,8% şi un deficit bugetar de 2,9%.

„Aş vrea să privim ce înseamnă saltul de la 9% la 2,9% . Saltul este enorm şi nu există niciun stat din UE care să fi avut deficit de 9% să-l reducă în interval de practic doi ani şi jumătate. A fost un efort uriaş pe care l-au făcut românii, un efort care a arătat că naţiunea română este capabilă de performanţă, iar sacrificiul pe care l-au făcut românii în această perioadă de austeritate este un sacrificiu pe care puţine naţiuni din Europa l-au făcut”, a adăugat preşedintele. De altfel, şeful statului le-a mulţumit românilor pentru sacrificiile făcute din anul 2010.

El a precizat că, în acest moment, România revine în parametrii Tratatului de la Maastricht şi redevine o ţară credibilă pe pieţele de capital.

„Acest lucru se datorează în primul rând sacrificiilor pe care cetăţenii români le-au acceptat, şi eu le mulţumesc pentru acest sacrificiu enorm pe care l-au făcut şi pe care nu l-a făcut nicio altă naţiune din UE”, a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a mai explicat că nu România ia decizia de ieşire din procedura de deficit excesiv, ci Comisia Europeană, care, probabil în primele zile ale lunii mai, îşi va exprima punctul de vedere.

Traian Băsescu a amintit evoluţia situaţiei economice a ţării din 2008 şi până în prezent şi argumentele care au dus la măsurile de austeritate anunţate de el în mai 2010 şi aplicate de guvern.

Ulterior, el a ţinut să menţioneze că „cel mai consistent” a mulţumit Guvernului Boc.

„Pentru că Emil Boc şi tot Cabinetul lui şi-au asumat măsurile. Guvernului Ponta i-am mulţumit că nu a stricat ce şi-a asumat Guvernul Emil Boc, ca să fim foarte clari, şi ce şi-a asumat acea majoritate parlamentară care acum parte din acea majoritate se află în actuala majoritate – dar eu nu pot să le reproşez acelor oameni nimic, pentru că au acceptat să susţină în Parlament măsurile care ne-au scos astăzi din dificultate. (…) În România suntem în situaţia în care când unul nu strică ceva e bine să-i mulţumeşti, că poate îl stimulezi să nu strice în continuare”, a mai precizat Băsescu.

El a mai precizat că este convins de faptul că România a adoptat „cea mai bună soluţie de revenire în parametrii macroeconomici a unui stat care este liber şi nu e dependent de Fond (FMI – n.r.) şi de UE pentru a-şi plăti salariile şi pensiile, pentru a crea locuri de muncă”.

DailyBusiness
Ce opțiuni politice se conturează în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2024
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Capital.ro
Călin Georgescu, declarații halucinante. Cum s-a întâlnit cu o altă specie și ce spune despre lună și piramide
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Ilie Bolojan este noul lider PNL. Ce înseamnă asta pentru clasa politică
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Frații lui Silviu Prigoană cer deschiderea cavoului. Situație fără precedent
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Prima reacție a lui David Popovici după turul I al alegerilor prezidențiale. Mesajul transmis de sportiv pentru tineri
Cancan.ro
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători, potrivit meteorologilor EaseWeather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Metode moderne de scintigrafie pentru identificarea metastazelor osoase
MediaFlux
DEZVĂLUIRI ȘOCANTE despre CĂLIN GEORGESCU! A RECUNOSCUT legătura cu RUȘII
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro