Părintele Vasile Ioana, sfaturi pentru tinerii care vor să devină părinți: „Să folosească metoda Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana”

Tot mai multe cupluri tinere au problema infertilități. Părintele Vasile Ioana vine cu o serie de recomandări pentru cei care au aflat că nu pot avea copii.
Alina Costache
02 oct. 2023, 12:10
Părintele Vasile Ioana, sfaturi pentru tinerii care vor să devină părinți:

Părintele Vasile Ioana, de la Biserica „Sf. Nicolae Dintr-o zi“, îi sfătuiește pe cei care nu pot avea copii, dar își doresc foarte mult acest lucru, să folosească metoda Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana.

Duhovnicul le mai spune tinerilor care vor să fie părinți să țină post 40 de zile, să se roage și să nu aibă niciun contact intim cu partenerul în tot acest timp. În acest fel, există șanse foarte mari ca femeia să rămână însărcinată.

„Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului, nu puteau să aibă copii și, deja, vârsta avansa și era o tradiție că, dacă nu aveai copii ca familie, familia nu rodea, nu puteai să aduci daruri la Templul Sfânt. Atunci, Ioachim merge în pustietate, Ana merge și ea într-o peșteră, Ioachim într-o altă peșteră. 40 de zile se roagă. După 40 de zile de post și rugăciune, se întâlnesc și o zămislesc pe Maria“, a spus părintele Vasile Ioana.

Citește și Familie distrusă în accident. Doi frați de 21 și 23 de ani au murit pe loc în Argeș

„Ioachim s-a rugat să primească un copil de la Dumnezeu și a primit prin rugăciune și prin post. Biserica te cheamă la jertfă, te cheamă la rugăciune și la post. Stai 40 de zile în rugăciune și în post și, după 40 de zile, reîntâlnirea soțului cu soția poate să aducă darul de prunci. De aceea, îi îndemnăm, pe toți cei care doresc să aibă prunci să se roage mult Maicii Domnului Sfinte, pentru ca ea ajută mult”, a continuat părintele Vasile Ioana.

Părintele Vasile Ioana: „Înainte de un an, nu vă faceti planuri pentru viața”

Cu toate că preoții încurajează căsătoria, părintele Vasile Ioana a spus că e mai bine ca tinerii să nu se grăbească să facă pasul cel mare înainte de a fi cât se poate de siguri pe partenerii lor. Nu e recomandată căsătoria mai devreme de un an de relație fiindcă cei doi trebuie să aibă timp destul să se cunoască.

Citește și Anunțul momentului pentru pensionari. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii: ”Procesul se va finaliza în cel mai scurt timp!”

„Dragi tineri, înainte de un an nu vă faceti planuri pentru viață. De ce vă spun asta? Pentru că mulți s-au grăbit, au consumat repede relația și s-a terminat foarte repede. De aceea nu îți face planuri mai devreme de un an. Nu te grăbi! De ce spun asta…pentru că trebuie să treceți împreună printr-o primăvară zglobie, printr-o vară fierbinte, printr-o toamnă tristă și o iarnă rece, printr-un Revelion, un Crăciun, un Paște, cunoașterea părinților.

Te cerți un pic… vezi cum este la ceartă, la dispute, dacă este aspru la mânie, dacă nu este. Trebuie să treceți împreună prin toate stările. Nu hotărî că ăsta este omul vieții sau ea este femeia vieții până nu treci de un an. Un ciclu de un an este un ciclu prin care treci prin toate stările. După un an, începi deja să explorezi personalitatea celuilalt. Atenție mare la caracter, la firea lui/ei, atenție la educație, cum îți vorbește”, a explicat părintele.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Programul secțiilor de votare la alegerile prezidențiale 2024, turul 1. Când votează românii
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a aflat…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Rusia testează noua rachetă hipersonică Oreșnik în condiții de luptă
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni