Marţi, formaţiunile noroase consistente aducătoare de ploi rămân la distanţă de ţara noastră în timp ce transportul de aer cald, cu caracteristici tropicale, se intensifică uşor şi drept urmare vom avea parte de o vreme frumoasă şi deosebit de caldă. Cerul se anunţă mai mult senin în majoritatea regiunilor, doar pe arii restrânse apar nori de vreme bună. Vântul e mai turbulent în sudul Banatului şi la munte, fără să fie însă prea supărător. Temperaturile mai cresc puţin comparativ cu cele de luni şi vorbim despre maxime ce trec de pragul termic al zilelor de vară în aproape toate regiunile. Cel mai cald va fi în Banat, unde aşteptăm chiar şi 33 grade, nu departe aşadar de pragul vremii caniculare.
Cele mai mici maxime prognozate de către meteorologi sunt aşteptate în sudul litoralului şi în zona Deltei, 22 grade.
Şi în Capitală soarele străluceşte pe cer aproape nestingherit de nori, iar vântul abia dacă ajunge la moderat. La amiază va fi însă deosebit de cald, 31, 32 grade, cu 10, 11 grade peste normalul datei din calendar. Presiunea atmosferică nu prezintă prea multe variaţii de la 759 mm Hg.
Luna mai şi minivacanţa de sărbători debutează cu vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, cu cerul mai mult senin în majoritatea regiunilor în prima parte a zilei. După amiază şi seara o uşoară instabilitate atmosferică se manifestă prin înnorări, dar doar pe arii restrâsne vor fi averse şi descărcări electrice, mai ales în zonele de munte. Vântul nu ne deranjează aşa că ne vom bucura cu siguranţă de o vreme de vacanţă perfectă, cu atât mai mult cu cât şi temperaturile sunt cu mult mai mari decât ar fi normal în prima zi de mai. Aşteptăm maxime de la 22 grade pe litoral până la 32 grade în Banat şi în Lunca Dunării.
Şi în Capitală ziua de 1 mai vine cu vreme de vară autentică, adică cer mai mult senin, vânt slab şi maxime în jur de 31 grade cu aproximativ 10 grade mai cald decât în mod normal.
Citeşte şi Cum va fi vremea în această vară. PROGNOZA METEO PE TREI LUNI
În Capitala vreme tot deosebit de caldă, cu maxime uşor sub cele de miercuri, adică în jur de 29 grade. Pe cer apar câţiva nori de decor, iar vântul adie plăcut.
Vineri temperaturile rămân peste mediile climatolgice în toată tara, meteorologii prognozeză de la 20 grade pe litoral şi în Delta de această data pana la 30 grade in sudul extrem. În majoritatea regiunilor norii abia dacă se arată pe cer, cu excepţie zonelor vestice, unde aşteptăm înnorari temporare şi averse locale însoţite de fulgere şi tunete.
VEZI: Vremea se răceşte uşor după Paşte şi îşi fac apariţia ploile. PROGNOZA METEO PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI
De sâmbătă până luni, a doua zi de Paştă, vremea rămâne mai caldă decât în mod normal în prima decadă a lunii mai, cu maxime în general cuprinse între 20 şi 28 grade, chiar 30, 31 grade în ziua de Paşte în sudul ţării, dar şi o tendinţă de uşoară răcire luni. Probabilitatea de apariţie a fenomeneleor asociate instabilităţii atmosferice, averse şi descărcări electrice, e mai mare în regiunile vestice, nordice şi centrale.