Mariana a murit sufocată de soț, chiar de ziua ei, lângă fiul de 10 ani. În urmă cu ceva timp, Mariana obținuse un ordin de protecție împotriva bărbatului, însă la insistențele acestuia a renunțat la hârtia care i-ar fi putut salva viața.
În timp ce Mariana își serba ziua de naștere cu familia și prietenii, soțul său punea la cale un plan diabolic.
Familia femeii spune că gelozia l-ar fi împins pe bărbat să comită teribila crimă.
„Era urmărită, nu avea voie să vorbească nici măcar cu părinţii. Ea niciodată nu a zis că a fost bătută, dar verbal tot timpul, agresată verbal”, a transmis un apropiat al femeii, potrivit Observator.
În 2021, femeia a obținut un ordin de protecţie împotriva celui care doi ani mai târziu avea să îi devină călău şi era hotărâtă să divorţeze.
Însă, câteva luni mai târziu, ea a renunţat la restricţii şi l-a primit înapoi acasă.
Gestul său nu a fost apreciat de bărbat care a ucis-o cu sânge rece la un perete distanţă de fiul lor în vârstă de doar 10 ani.
„Victimele sunt controlate şi făcute să se simtă vinovate şi dependente de abuzatori. Apoi, unele victime trec prin aşa-numitul ciclu al abuzului. Au perioadele acelea de linişte şi împăcare în care ele cred că abuzatorul îşi va schimba comportamentul”, a declarat Cecilia Ardusătan, psiholog.
Rudele și prietenii Marianei spun că femeia parcă a simţit că ceva rău urma să se întâmple.
„Tot se plimba. Mergea încolo, mergea încoace. Şi am întrebat-o: Mariana, ce e cu tine? (n.r. Răspunde) mă plimb. Era foarte agitată”, povesteşte o femeie.
După ce a ucis-o pe mama copilului său, individul a mers la secția de poliţie, unde s-a predat.