Andreea Raicu a povestit într-un interviu acordat pentru România TV cum erau Sărbătorile Pascale în anii copilăriei. Vedeta îşi aminteşte că în preajma Sărbătorilor de Paşte, grădina casei părinteşti era plină de liliac şi lalele, iar atmosfera era ca în poveşti.
„Ultima săptămână, Săptămâna Mare, era o atmosferă incredibilă în casă, pe care n-o mai simt. Se gătea şi casa avea nişte arome incredibile”, a spus Raicu.
Vedeta o ajuta în bucătărie pe bunica ei, care a gătit până la 95 de ani. În plus, respecta cu stricteţe rânduielile religioase. „Mi-aduc aminte când ieşeam din bucătărie, bunica spunea închide uşa, că se face frig şi scade cozonacul….absolut toate slujbele, de miercuri, joi, vineri, evident şi sâmbătă”.
VEZI ŞI: Ce defect fizic ascunde Andreea Raicu de fiecare dată cu machiaj sau Photoshop FOTO
Andreea Raicu îşi aminteşte de cadourile pe care le primea şi spune că şi acum iepuraşul vine la toată familia.
„În perioada comunismului, nu erau foarte multe posibilităţi. Făceam concursuri, cine are cea mai mare surpriză”, îşi mai aminteşte cu nostalgie Andreea.
Andreea Raicu a mărturisit că în noaptea de Înviere merge în fiecare an la aceeaşi biserică unde merge de mică, apoi sărbătoreşte în casa mamei ei. A doua zi de Paşte, familia se adună acasă la Andreea.