Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a fost condamnat de Judecătoria Târgovişte la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia va fi atacată cu recurs de către procurorii DNA Ploieşti la Tribunalul Dâmboviţa.
Potrivit magistraţilor Judecătoriei Târgovişte, în dosarul în care bugetul Consiliului Local Târgovişte a fost prejudiciat cu suma de 399.832,12 lei, aproximativ 100.000 de euro, prin achiziţia supraevaluată de echipamente pentru amenajarea locurilor de joacă, Gheorghe Simoiu, finul primarului Gabriel Boriga, patron al SC Utilex Construct SRL Pucioasa, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.
Potrivit Mediafax, Mihai Olaru, directorul fostei Direcţii de Construcţii din cadrul Primăriei Târgovişte, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, judecătorii hotărând luni să retragă sechestrul pus pe apartamentul primarului Gabriel Boriga.
La şedinţa de judecată din 22 aprilie, în concluziile rechizitoriului DNA Ploieşti s-a solicitat instanţei pentru inculpaţii Gabriel Boriga şi Gheorghe Simoiu pedeapsă în regim de detenţie şi menţinerea sechestrului pe avere, iar pentru Mihai Olaru pedeapsa cu suspendare.
Primarul Gabriel Boriga a fost trimis în judecată în luna mai 2011 de către procurorii DNA Ploieşti, alături de Gheorghe Simoiu, finul său, patronul firmei SC Utilex Construct SRL Pucioasa, şi de directorul fostei Direcţii de Construcţii a Primăriei Târgovişte, în prezent SC Municipal Construct SA Târgovişte, Mihai Olaru, pentru prejudicierea bugetului CLM Târgovişte cu suma de 399.832,12 lei, aproximativ 100.000 de euro, reprezentând achiziţia supraevaluată de echipamente pentru amenajarea locurilor de joacă.
Primarul Gabriel Boriga este la al doilea mandat de primar după ce în 2008-2012 a activat ca edil şef tot din partea PDL.