„Vreau să adoptăm în continuare toate deciziile necesare pentru a sprijini redeschiderea unor companii. Astăzi cred că avem pe ordinea de zi o ordonanţă referitoare la Remin Baia Mare – transformarea creanţelor statului în acţiuni şi transferarea către AVAS. Înţeleg că există un investitor important care poate redeschide Remin şi asigura o investiţie importantă şi locuri de muncă. E foarte important în zona Baia Mare, extrem de afectată de criza economică şi de desfiinţarea locurilor de muncă, să avem asemenea rezultate”, a afirmat Victor Ponta, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.