Oferta privind ajutorul României a fost transmis ambasadorului statului Israel, a mai precizat ministrul Rafila.
„Tragedia care se întâmplă în aceste zile în Israel m-a tulburat profund. Sunt alături de victimele nevinovate și de familiile lor, ca om, ca medic și ca ministru al Sănătății. Suntem gata să oferim întregul sprijin medical de care este nevoie și am comunicat acest lucru domnului Azar Reuven, Ambasadorul statului Israel în România. Problemele politice se pot rezolva doar prin dialog, iar folosirea terorii împotriva populației civile este inacceptabilă. Condoleanțe tuturor celor care și-au pierdut rudele și prietenii în aceste evenimente dramatice”, a comunicat Rafila, pe Facebook.
Reuven Azar, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Israelului în România, a mulțumit României pentru sprijinul pe care l-a acordat.
„În primul rând apreciem mult sprijinul României. Declarațiile făcute de la cel mai înalt nivel sunt foarte încurajatoare. Mulțumim președintelui Klaus Iohannis, premierului Marcel Ciolacu, ministrului de Externe Luminița Odobescu și multor altor lideri care și-au manifestat sprijinul cu noi. În acest moment nu am cerut asistență militară sau umanitară din partea aliaților noștri, avem situația sub control și ne bazăm permanent pe sprijinul, mai ales moral, pe care prietenii noștri ni-l acordă în ceea ce privește exercitarea dreptului Israelului de autoapărare”, a declarat Reuven Azar pentru DCNews.
Statele Unite şi Israelul au o discuție despre nevoile de ajutor militar ale statului evreu în faţa ofensivei Hamas, a afirmat un înalt responsabil al Casei Albe.
El a indicat că un anunţ din partea americană este posibil chiar de duminică, dar a recunoscut că executivul se confruntă cu o situaţie parlamentară complicată, deoarece una dintre camerele Congresului este paralizată după demiterea liderului său republican: „Probabil că există un rol de jucat aici pentru Congres, dar, fără Speaker-ul Camerei Reprezentanţilor, este o situaţie fără precedent pe care va trebui să o gestionăm”.
Pe de altă parte, „este prea devreme să spunem” dacă Iranul este „direct implicat” în ofensiva lansată de Hamas împotriva Israelului, iar Statele Unite nu au „nicio indicaţie” în acest sens deocamdată, a mai declarat înaltul responsabil. El a adăugat, totuşi, că „nu există nicio îndoială” că Hamas este „finanţat, echipat şi înarmat”, printre altele, de către regimul de la Teheran.