Marcel Ciolacu trimite Corpul de Control la instituţia cu care se judecă pe certificatul de revoluţionar

Premierul Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control la Sectertariatul de Stat pentru revoluționari (SSRML), după ce o comisie nu i-a acordat titlul de luptător cu rol determinant și le-a retras certificatele greilor din PSD - Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și alte personaje apropiate social-democraților precum Valentin Mărgineanu, Tudorița Bogdan, Vasile Pestreanu.
Mircea Filipescu
09 oct. 2023, 10:49
Marcel Ciolacu trimite Corpul de Control la instituţia cu care se judecă pe certificatul de revoluţionar

Premierul Ciolacu a dat în judecată Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari, nemulţumit de faptul că o comisie din cadrul acesteia a respins cererea sa de a fi declarat Luptător cu rol determinant în Revoluţia din decembrie 1989. Primul termen în proces a fost stabilit pentru data de 11 ianuarie 2024.

Intervievat de Epoch Times, şeful instituţiei, secretarul de stat Mihai Dodu – fiu de erou ucis la Revoluţie – a menţionat faptul că în PSD există un departament pentru revoluţionari al cărui preşedinte a fost lăsat fără certificatul de luptător cu rol determinant şi care a încasat ani de zile bani buni în baza unui titlu pe care l-a obţinut nemeritat. Iar ca el mai sunt şi alţii în PSD, a specificat secretarul de stat. „Mă simt vânat”, a adăugat el.

Merită precizat că un Luptător cu Rol Determinant la Revoluţie încasează o indemnizaţie de 2020 de lei lunar, iese la pensie cu 5 ani mai devreme iar la pensie se mai adaugă un cuantum de 1100 de lei. Prejudiciile cauzate statului de către falşii Luptători cu rol determinant sunt considerabile iar Secretariatul de stat pentru Revoluţionari face curăţenie printre ei, lăsându-i fără certificate pe cei care nu le merită, lucru care a stârnit nemulţumiri.

Citeşte şi: Dănuț Lupu s-a predat autorităților române pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a întors din Dubai. Fostul fotbalist își va petrece următoarele șapte luni la Penitenciarul Rahova

„PSD are un departament pentru revoluţionari, el funcţionează de mulţi ani, e normal ca un partid să aibă un astfel de departament, dar departamentul a fost cumva infiltrat de oameni care au jucat la limita legii de multe ori, care au fost obişnuiţi ai foştilor secretari de stat şi avem membri ai acestui departament al PSD căruia comisia noastră le-a retras certificatul. Printre ei fiind Valentin Mărgineanu (şeful departamentului pentru revoluţionari al PSD), Vasile Pestreanu, Bogdan Tudoriţa. Mărgineanu a încasat această indemnizaţie de Luptător cu rol determinant din 2005 până în prezent”, a declarat Mihai Dodu.

Marcel Ciolacu are termen pe data de 11 ianuarie 2024 la Tribunalul Buzău în procesul în care SSRML nu i-a mai acordat noua calitatea, de „luptător cu rol determinant”.

Marcel Ciolacu are titlul de revoluționar „remarcat prin fapte deosebite”, pe vechea lege, care vine la pachet cu o serie de beneficii, cum ar fi pensionarea cu cinci ani înainte de vârsta legală și o indemnizație de 1.100 lei pe lună.

Premierul ar vrea să urce o treaptă mai sus, la cea de „luptător cu rol determinant”, ceea ce înseamnă o retribuție lunară de 2.020 lei pe lună, sumă ce s-ar calcula de la 1 ianuarie 2015 până în prezent.

Potrivit legii, luptătorul cu rol determinat este acel revoluționar care în decembrie 1989, în perioada 14-22:

A ocupat și apărat obiectivele de importanță deosebită, care au aparținut regimului totalitar, doar în localitățile în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute până la fuga dictatorului”.

În schimb, luptătorul remarcat prin merite deosebite este cu o treaptă mai jos, fiind cel care în aceeași perioadă:

A „mobilizat și a condus grupuri sau mulțimi de oameni, a construit și a menținut barricade, a ocupat obiective de importanță vitală”.

Pe actualul premier, Revoluția l-a prins la Buzău unde acesta a săvârșit următoarele fapte de eroism:

În ziua de 22.12.1989 acesta se afla la serviciu unde a propus colegilor să se ducă în fața Consiliului Județean al PCR, acolo au fost întâmpinați de Poliție care a încercat, fără succes, să îi întoarcă din drum. Ulterior, acesta a intrat în sediul PCR împreună cu alți cetățeni și s-au organizat în CFSN, potrivit Ziare.com.

Din declarațiile a trei martori (George Miriță, Sorin Olteanu și Radu Aurelian) rezultă că Marcel Ciolacu a participat la Revoluție în perioada 22-26 decembrie 1989 și s-a „remarcat prin fapte ce au contribuit la schimbarea vechii structuri”.

Ultimul martor, Aurelian Radu, afirmă că Marcel Ciolacu a pătruns în Palatul Comunal din Buzău împreună cu un grup de revoluționari, astfel bifându-se că actualul lider al PSD a „ocupat” un obiectiv „de importanță vitală”.

Citeşte şi: Cătălin Predoiu, despre activitatea de la Ministerul de Interne: „E ca într-un serial Netflix, fiecare zi e un nou episod”

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii