„Cred că sunt, poate, singurul ministru al Muncii din lume născut de Ziua Muncii, de 1 Mai, şi chiar dacă este greu de crezut că poate exista o asemenea coincidenţă, aşa s-a întâmplat, iar colegii glumesc spunând că ar trebui trecută în Cartea Recordurilor. Poate a fost o predestinare, dar nu pentru funcţia de ministru ci… pentru muncă. Toată viaţa am avut parte numai de muncă! Numai de muncă…”, a declarat Mariana Câmpeanu pentru Agerpres.
În legătură cu proiectele profesionale, ministrul Muncii spune că, până la viitoarea aniversare a zilei sale de naştere, speră să fie implementate acte normative orientate spre creşterea gradului de ocupare, către tineri, dar şi pentru o mai bună protecţie a copiilor.
„Îmi doresc foarte mult ca proiectele la care lucrăm, aici, cu toţi, în minister, să aibă o finalitate în favoarea oamenilor. De pildă, avem câteva proiecte care-i privesc pe tineri, pentru că la noi, la fel ca în toată Europa, şomajul este ridicat (în rândul tinerilor – n.r.). Sperăm că, prin două proiecte de lege, să venim în sprijinul lor. Unul se referă la ucenicia la locul de muncă, iar celălalt la dobândirea de experienţă profesională de către cei cu studii superioare (printr-o formă de angajare, nouă pentru România, aşa-numitul internship – n.r). Îmi doresc, de asemenea, ca legea pentru protecţia copiilor să le ofere o mai bună protecţie, inclusiv celor care au părinţii plecaţi în străinătate. Sper ca toate măsurile pe care încercăm să le luăm în planul de ocupare, ca şi în colaborarea pe care o avem cu sindicatele şi patronatele, să conducă la crearea de mai multe locuri de muncă în România”, a afirmat ministrul Muncii, adăugând că, în momentul de faţă, legea privind protecţia copiilor se află în Parlament, iar celelalte – într-un circuit de avizare, la ministere.
Întrebată despre implicarea Ministerului Muncii în eventualele restructurări din economie, Mariana Câmpeanu a precizat că „restructurările intră în atribuţiile fiecărui ministru care gestionează un anumit domeniu, iar salariile compensatorii, ca de obicei, fac obiectul unor ordonanţe ale Guvernului”.
Totodată, ministrul Muncii a subliniat că „procesul de restructurare presupune o analiză, a locului de muncă, a încărcării fiecărui angajat şi, ca atare, este de durată”.
„Nu vrem să procedăm aşa cum s-a procedat până acum, să reducem peste tot cu nu ştiu cât la sută. Nu! Acolo unde este nevoie se va reduce, iar acolo unde este necesar personal suplimentar, se vor face angajări. De altfel, premierul a şi spus că în Învăţământ şi în Sănătate trebuie făcute angajări. Restructurarea nu este un proces care presupune o abordare uniformă„, a mai spus ministrul Muncii.
Mariana Câmpeanu s-a născut la 1 mai 1948, în localitatea Boloci, judeţul Teleorman. A deţinut funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale (2007-2008), cu rang de secretar de stat, precum şi portofoliul Muncii în guvernele Tăriceanu (2008) şi Ponta I (2012). Din decembrie 2012, este ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice în cabinetul Ponta II.