Negocieri secrete, purtate cu fosta Securitate. Trocuri cu spioni reţinuţi. Sunt doar câteva dintre detaliile dosarelor realizate în mai bine de 30 de ani, perioadă în care s-a derulat operaţiunea secretă prin care Republica Federală Germania plătea bani României pentru eliberarea vizelor de plecare definitivă din ţară a saşilor din Banat şi din Transilvania. Astfel, au putut emigra peste 200.000 de etnici germani, în perioada 1968-1989, informează România TV.
Avocatul Heinz Hüsch a reprezentat statul german într-o acţiune secretă. Hüsch avea mandat din partea cancelarului Helmut Kohl pentru a negocia cu reprezentanţii statului român repatrierea saşilor din România. Treaba lui era să folosească banii ca să cumpere libertatea pentru cât mai mulţi etnici germani din România. „Am fost un negociator secret”, a mărturisit el, adăugând că nu a fost contactat niciodată direct de cei care voiau să emigreze.
„A fost, într-adevăr, o măsură unică şi extrem de umanitară să oferi libertate oamenilor care trăiau fără libertate şi în nevoi. Ca să fiu mai drastic, i-am ajutat să se elibereze din punct de vedere politic”, povestea Heinz Günther Hüsch.
Hüsch nu negocia nume, ci numere: câţi saşi pot emigra anual şi ce sume urmează să se plătească pentru aceştia. În perioada martie-decembrie 1970, de exemplu, s-a negociat plecarea a 4.000 de persoane. În următorii doi ani s-a mai discutat despre repatrierea a încă 12.000 de saşi.
La început, preţul a fost diferit, în funcţie de pregătirea persoanei repatriate, şi pornea de la 1.800 de mărci pentru cei cu studii medii, ca să ajungă până la 7.000 de mărci pentru cei cu studii superioare finalizate. Din 1988, s-a instituit un preţ unic, de 8.950 de mărci, pentru fiecare persoană repatriată, indiferent de studiile pe care le avea.
Banii obţinuţi astfel de Ceauşescu se aflau sub cea mai strictă supraveghere. Florian Banu, cercetător în cadrul CNSAS a declarat pentru adevărul.ro că valuta ajungea într-un cont al Băncii Române de Comerţ Exterior care avea un regim special. Ceauşescu nu putea umbla la acest cont, iar sumele puteau fi extrase numai prin hotărârea Consiliului de Miniştri.
Cea mai mare parte din bani au fost folosiţi pentru plata datoriei externe a României, mai spune cercetătorul Florian Banu.
„La acea vreme am crezut că măsura e repulsivă. Acesta e cuvântul potrivi: repulsiv. Dar nu aveam altă posibilitate, nicio altă şansă să-i scoatem de acolo. A fost cel mai bun lucru pe care l-am putut face, chiar şi în aceste circumstanţe. Sunt convins de asta”, declara şi Klaus Kinkel, fost ministru al Afacerilor Externe din RFG.
Negociatorul Germaniei a povestit şi despre o situaţie de excepţie, când pe teritoriul german a fost arestat un român, pentru spionaj economic. Preţul eliberării acestui spion au fost vizele de emigrare pentru 20 de familii de saşi. Erau aproximativ 100 de persoane, îşi aminteşte Hüsch.
„A trebuit să luăm în considerare dacă o facem sau nu şi într-un fel eram vulnerabili la şantaj. Şi noi am avut presimţiri rele şi am spus că trebuie să discutăm pentru modul de a negocia al românilor şi situaţia de acolo”, a spus Klaus Kinkel.
Nicolae Ceauşescu conducea cu mână de fier ţara, care devenise o închisoare pentru mulţi dintre români. Graniţele erau închise pentru marea majoritate, iar măsurile economice drastice aduseseră oamenii în pragul sărăciei.
Dar Ceauşescu îi lăsa pe saşi să plece definitiv din ţară dacă plăteau destul, şi avocatul Hüsch a negociat personal cu el.
„Era avid de bani şi în încercarea de a obţine avantaje economice pentru a îmbunătăţi economia României nu avea niciun pic de compasiune”, mai povestea avocatul Hüsch.