Pentru Vasile Blaga, 1 Mai nu înseamnă petreceri până dimineaţa pe malul mării şi nici un somn profund direct pe nisip, după o noapte de distracţie. Preşedintele PDL mărturiseşte că a ajuns pentru prima oară la mare în liceu şi a mărturisit că nu a fost niciodată în Vama Veche.
„Din păcate, nu am ajuns la mare decât în liceu odată, apoi regulat pentru că învăţam bine şi aveam un bilert la mare, unul la munte. Nu am fost în Vamă niciodată”, a declarat Vasile Blaga, pentru România TV.
Şeful democrat-liberalilor a povestit cum se petrecea de 1 Mai, în vremea copilăriei sale.
„Eu am crescut într-o zonă specială. Fanfare pe stadioane, mici, bere, porturi populare şi lucruri de genul ăsta. Astfel de sărbători erau aşteptate şi de către noi, de către copii, ca mai ieşeam…erau concursuri sportive”, a povestit Vasile Blaga.
Vasile Blaga spune că obiceiurile împământenite de ruşi s-au păstrat mult timp după ce oraşul copilăriei sale a ieşit de sub ocupaţia URSS.