Avizul respectiv a fost primit de Primăria Constanţa după ce ministrul Culturii, Daniel Barbu, l-a demis pe directorul din minister pe care Mazăre l-a reclamat premierului Victor Ponta că frânează acordarea avizului pentru PUZ-ul staţiunii Mamaia şi că acesta ar fi sugerat că ‘trebuie dată şpagă’.
„Premierul mi-a spus că se va ocupa de această problemă. Eu tot ce pot să vă spun este că ieri după-amiază (n.r. – marţi) am primit avizul de la Cultură. Nu pot să vă spun când l-au demis, nici nu m-a interesat. Pe mine mă interesa să pot să construiesc. Nu vedeţi că nu mai avem unde să punem turiştii aici? Nu ştiu cine a semnat avizul, mi-au spus cei de la primărie, eu eram cu filmările şi mi-au spus că a venit avizul cu două, trei mici atenţionări, nesemnificative. (…) Se dă drumul la PUZ Mamaia. La prima şedinţă de consiliu local se aprobă, ca să putem construi, ca să avem unde caza turiştii.(…) Investiţiile pe fonduri europene în Mamaia sunt în jur de 25 milioane şi investiţii private mai sunt de vreo 30 de milioane, acum, în prima fază. Şi încep din toamnă” a spus Radu Mazăre, la finalul evenimentului de lansare oficială a imnului staţiunii Mamaia.
Pe 23 aprilie, Radu Mazăre a anunţat că este posibil ca în curând să facă dezvăluiri incendiare în legătură cu piedicile pe care le întâmpină pentru aprobarea PUZ-ului staţiunii Mamaia. Ulterior, primarul Constanţei a făcut public numele directorului din Ministerul Culturii, Mircea Angelescu, pe care l-a acuzat că ar fi sugerat că ‘trebuie dată şpagă’ pentru avizarea PUZ-ului actualizat al staţiunii Mamaia, menţionând totodată că a discutat cu premierul Victor Ponta despre cele petrecute şi acesta i-a spus că se va ocupa personal pentru ‘rezolvarea’ problemei.