Un urs a ieşit la plimbare prin oraşul Bistriţa. Mesaj Ro-Alert pentru ca localnicii să evite zona

Un urs s-a plimbat timp de câteva ore, sâmbătă noaptea, pe raza municipiului Bistriţa, până când a ajuns, cu jandarmii pe urme, într-o pădure de lângă parcul municipal, locuitorii primind mesaje de alertă extremă şi fiind sfătuiţi să nu părăsească locuinţele.
Filip Stan
15 oct. 2023, 14:22
Un urs a ieşit la plimbare prin oraşul Bistriţa. Mesaj Ro-Alert pentru ca localnicii să evite zona

Un urs a dat bătăi de cap autorităţilor din Bistriţa-Năsăud. Primul mesaj RO-ALERT a fost transmis în jurul orei 20,00, prezenţa ursului fiind semnalată pe raza localităţii componente Sigmir, pe strada Valea Sigmirului.

Aproximativ trei ore mai târziu, a fost transmis un al doilea mesaj RO-ALERT, deoarece ursul intrase în municipiu prin zona centurii, iar apoi pe mai multe străzi principale şi inclusiv în parcul municipal, aflat în apropierea centrului istoric.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, Georgeta Căşvan, a precizat pentru AGERPRES că ursul a fost urmărit către Pădurea Codrişor, situată în vecinătatea parcului municipal, de care este despărţită de valea râului Bistriţa Ardeleană.

Plimbările nocturne ale ursului au fost suprinse de mai multe camere de supraveghere, dar şi de şoferii aflaţi în trafic.

Senatorul UDMR Tánczos Barna, fost ministru al Mediului, a depus un proiect de lege prin care cotele de prevenţie şi intervenţie pentru vânătoarea de urşi bruni să fie stabilite prin lege

Senatorul UDMR Tánczos Barna, fost ministru al Mediului, a depus un proiect de lege prin care cotele de prevenţie şi intervenţie pentru vânătoarea de urşi bruni să fie stabilite prin lege, pe baza unor studii ştiinţifice. „Protecţia vieţii şi a proprietăţii umane trebuie să fie în centrul gestionării populaţiei de urşi bruni, alături de menţinerea speciei. Acest principiu este susţinut de UDMR”, a afirmat Tanczos. El a susţinut că, ”prin includerea în lege a cotelor de prevenţie pentru 426 de exemplare şi a cotelor de intervenţie pentru 55 de exemplare pentru următorii doi ani, asigurăm un set de măsuri clare

Turiști atacați de urs pe Transfăgărășan, după ce au coborât să facă poză cu el! Imagini ireale cu inconștiența unor părinți care și-au dus copilul pâna la 1 metru de urs!

Senatorul UDMR din judeţul Harghita Tánczos Barna a elaborat un proiect de lege prin care cotele de prevenţie şi intervenţie pentru vânătoarea de urşi bruni ar fi stabilite prin lege, iniţiativa semnată de peste 100 de parlamentari fiind înregistrată, marţi, la Parlament.

Potrivit unui comunicat de presă al UDMR, scopul grupurilor parlamentare ale formaţiunii este de a obţine aprobarea unui cadru legal care să pună viaţa umană în prim plan, dar care să stabilească, bazându-se pe studii ştiinţifice, cotele pentru prevenţie şi intervenţie în ceea ce priveşte populaţia de urşi din România.

„Protecţia vieţii şi a proprietăţii umane trebuie să fie în centrul gestionării populaţiei de urşi bruni, alături de menţinerea speciei. Acest principiu este susţinut de UDMR. Toate cercetările efectuate în ultimii ani demonstrează că populaţia de urşi creşte semnificativ în România, iar odată cu aceasta creşte şi numărul de atacuri şi daune cauzate de către aceasta. Prin urmare, necesitatea intervenţiei este incontestabilă. Astăzi, am depus un proiect de lege în Parlament care readuce vânătoarea pe baze ştiinţifice, cu cote precise, aşa cum se întâmplă deja în legislaţia românească pentru alte specii mai puţin periculoase”, a afirmat, după depunerea proiectului de lege, Tánczos Barna.

El a menţionat că proiectul UDMR a fost susţinut de 103 parlamentari, atât din arcul guvernamental, cât şi din partea opoziţiei.

 

”Acest lucru demonstrează că protecţia vieţii umane nu depinde de culoarea politică şi că este necesară o intervenţie eficientă pentru gestionarea problemelor cauzate de suprapopularea de urşi”, a adăugat Tánczos Barna.

Senatorul a amintit că UDMR a pus în aplicare un pachet complex de măsuri cu privire la convieţuirea om-urs în ultimii ani. Ca parte a acestui pachet, s-a permis intervenţia imediată împotriva urşilor periculoşi, s-a acordat sprijin pentru achiziţionarea gardurilor electrice, s-au regularizat retroactiv plăţile pentru daunele cauzate de animale sălbatice şi s-a creat posibilitatea pentru plăţi imediate. De asemenea, s-au iniţiat recensăminte ştiinţifice ale populaţiei de urşi şi s-a demarat un proiect european pentru înfiinţarea unei noi rezervaţii de urşi în timpul mandatului său de ministru al Mediului.

„În opoziţie, folosim şi mijloace parlamentare pentru a proteja viaţa umană. Prin includerea în lege a cotelor de prevenţie pentru 426 de exemplare şi a cotelor de intervenţie pentru 55 de exemplare pentru următorii doi ani, asigurăm un set de măsuri clare”, a subliniat senatorul UDMR.

Könczei Csaba, deputat UDMR din judeţul Covasna şi iniţiator al proiectului de lege, a subliniat, la rândul său, că proliferarea populaţiei de urşi reprezintă o problemă majoră pentru fermieri, motiv pentru care sunt necesare soluţii pe termen lung.

„Decizia finală privind proiectul de lege va fi luată de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi apoi de plenul Camerei. UDMR va trata protecţia vieţii umane ca o prioritate şi în comisiile din Camera Deputaţilor, în scopul introducerii cât mai rapide în lege a cotelor de vânătoare pentru populaţia de urşi”, a arătat el.

Potrivit UDMR, iniţiativa legislativă depusă în Senat completează Ordonanţa de Urgenţă din 2021 privind intervenţia imediată şi Legea Vânătorii. Proiectul de lege prevede că asociaţiile de vânătoare trebuie să preia probe genetice în cazul împuşcării, iar urşii masculi de vârf care depăşesc anumite punctaje şi urşii cu pui nu pot fi împuşcaţi. De asemenea, se instituie obligaţia strictă de raportare pentru monitorizarea precisă a extragerilor. Totodată, se stipulează în lege că Ministerul Mediului trebuie să efectueze recensăminte ale populaţiei de urs la fiecare doi ani şi să stabilească cotele de vânătoare pe baza acestora.

Proiectul de lege UDMR va fi discutat în Senat şi apoi, după lucrările comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor, proiectul final va fi supus adoptării de plenul Camerei.

Ce să faci și ce să nu faci dacă te întâlnești cu un urs prin pădure. Măsurile de siguranță care îți pot salva viața

Ce să faci dacă te întâlnești cu ursul. Experții, care cunosc foarte bine pădurea și comportamentul urșilor, vin cu o serie de recomandări utile pentru a te putea proteja în cazul în care te întâlnești sau chiar ești atacat de urs.

Atacurile urșilor, tot mai frecvente în ultimii ani în România

În țara noastră există 8.000 de urși, cei mai mulți în județele unde există masive montane împădurite, precum Mureș, Neamț, Harghita, Covasna, Brașov și Buzău. Mai exact 40% din numărul total de urși din Europa.

Citește și Începe vânătoarea de urşi după ce Rambo a fost relocat. 220 de exemplare de urs brun, în bătaia puştii. Ministrul Fechet: „Trebuie să ne gândim şi la oameni”

În perioada 2016-2021, în România au fost înregistrate 154 de incidente în care urșii au atacat oameni. În 14 dintre cazuri, atacurile s-au soldat cu decesul oamenilor.De asemenea au existat 158 de persoane au fost rănite care au necesitat îngrijire medicală

Ce trebuie să faci și să nu faci în pădure pentru a evita un conflict cu ursul:

  • În primul rând, interesați-vă că zona în care mergeți nu e împânzită de urși.
  • Mergeți în grupuri mai mari, de patru sau mai mulți oameni și încercați să rămâneți împreună. E mai puțin probabil ca ursul să atace astfel de grupuri mari.
  • Faceți zgomot. Și animalele sălbatice sunt speriate de zgomote sau sunete pe care nu le cunoaște. Asigurați-vă că vorbiți între voi sau chiar cântați. Puteți să vă și agățați un clopoțel anti-urs la rucsac, care sună la fiecare mișcare. Nu e recomandat să fluierați sau să țipați fiindcă aceste sunete pot atrage urșii.
  • E de preferat să nu plecați niciodată la drum pe ceață sau ploaie. Aceste fenomene meteo cresc riscul unei astfel de întâlniri deoarece animalele se simt în siguranţă la adăpostul unor astfel de manifestări meteo şi ies în căutarea hranei;
  • Luați la voi un rucsac în care să aveți petarde, fumigene sau alte obiecte care scot zgomot puternic.
  • Mergeți pe poteci mari, unde câmpul vizual este bun.
  • Încercați ca, dacă vă întâlniți cu ursul, să nu vă panicați, să nu alergați fiindcă atunci vă va considera victimă și, cu siguranță, aleargă mai repede decât voi.
  • Luați cu voi un fluier anti-urs, acestea fac mai mult zgomot decât cele obișnuite. E recomandat să-l folosiți doar dacă ursul apare în fața voastră. Fluierați cât puteți de tare şi adoptați o poziţie ameninţătoare, fluturând mâinile şi privindu-l în ochi. De cele mai multe ori fug, dar, înainte de toate astea, aveți grijă că el are pe unde scăpa. În plus, fluierul vă poate ajuta și să vă semnalați prezența dacă sunteți rănit iar echipe de salvatori vă caută;
  • Nu purtați în rucsac alimente care miros puternic sau sunt superficial ambalate. Ursul clar în primul rând vine după hrană, astfel că Împachetați cât mai bine hrana pe care o cărați încât să nu miroasă prea tare. Nu mâncați în locurile împădurite şi care ştiți că sunt frecventate de urşi, s-ar putea să aveți musafiri nepoftiţi la masă.
  • E bine să aveți la voi un spray cu piper. Urșii au mirosul dezvoltat pentru că au un nas sensibil iar piperul este puternic iritant. Este conceput pentru a respinge un urs agresiv (dar vă poate afecta și vouă respirația și vederea, dacă vântul vă suflă în față). Este eficient la o distanță de 12-30 de picioare. Spray-ul la urs este un factor de protecţie excelent, cu aproximativ 90% eficienţă.
  • Cele mai agresive sunt ursoaicele cu pui. Încercați pe cât posibil să le evitați și să vă dați din calea lor.
  • Urcați în copac. Deși pare o metodă văzută mai mult ”în filme” în cazuri extreme vă poate salva viața. Ochiți un copac care să vă permită cățărarea și după ce vă asigurați că sunteți în siguranță sunați după ajutor. Deși ursul este un bun cățărător nu va fi interesat să se urce în copac dacă nu este provocat sau dacă bagajul pe care îl purtați nu miroase puternic a mâncare;
  • Fiți mereu calmi, acest lucru vă poate salva viața. Ursul nu trebuie sub nicio formă provocat. Faceți mișcări lente și stați cu trupul cât mai aproape de sol. Când vă îndepărtăți de urs, nu vă intoarceți cu spatele. Iar daca sunteți cu grupul, aveți grijă ca toți să vă păstrați calmul și să vă îndepărtați de urs făcând aceleași mișcări, într-un ritm foarte încet, păstrând oarecum impresia unui singur corp. Daca vă miscați haotic și faceți zgomote iritante, ursul se va simți amenințat și, cu siguranță, va ataca.

Citește și Doi urşi loviţi mortal de mașini, altul a fost împuşcat chiar în curtea şcolii

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Cum să scapi nevătămat după o întâlnire cu ursul. Ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții
Fanatik.ro
Condimentul preferat al românilor, periculos pentru sănătate. Crește alarmant nivelul de stres
Capital.ro
Reguli ITP 2024. Obligatoriu pentru mașinile mai vechi de 12 ani din România
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Plaja perfectă, cu apusuri tulburătoare. Fenomen unic în lume
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
Avem primele IMAGINI cu Bordea & noua iubită! Cine e tipesa 'de pe Dubai' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Recalcularea pensiilor, la un pas de finalizare! Primele decizii de recalculare au fost trimise! Când ajung documentele și ce pensionari vor beneficia de majorări de 700 de lei
Capital.ro
Nu e permis pentru românii cu balcon la bloc. Asociația de proprietari trebuie să dea acord în scris
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Complot Iranian Vizat Asasinarea Lui Trump: Secret Service sub Critici După Atacul Recent
MediaFlux
ADEVERINȚA care MĂREȘTE PENSIA. Când trebuie DEPUSĂ obligatoriu
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'