Aproximativ un milion de cetățeni români ar putea fi beneficiari unei creșteri a sprijinului acordat de stat. Aproximativ 3.200 de persoane cu dizabilități au primit vouchere pentru echipamentele de asistență, iar în cadrul Programului Operațional Incluziune și Demnitate Socială, se dorește majorarea valorii voucherului de la 5.000 de euro la 7.000 de euro, a anunțat luni Monica-Violeta Solomie, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), în cadrul unei conferințe specializate.
Ea a precizat că se urmărește și extinderea gamei de tehnologii disponibile, astfel încât acestea să fie accesibile atât copiilor, cât și adulților, inclusiv celor care sunt deja angajați sau se apropie de pensionare.
„Tocmai am încheiat unul dintre proiectele care a vizat angajabilitatea, creşterea angajabilităţii persoanelor cu dizabilităţi. Partea noastră a fost asigurarea tehnologiei asistive, proiect în care aproape 80% dintre indicatori i-am atins. În unele situaţii indicatorii au fost mai mult decât 100% atinşi, în altele mai puţin. Culmea, indicatorul cel mai puţin atins a fost cel al adaptării locului de muncă. Doar cinci angajatori de la nivel naţional au solicitat şi au obţinut finanţare pentru adaptarea locului de muncă, deşi locul de muncă adaptat reprezintă una dintre pârghiile principale pentru menţinerea unui loc de muncă de către persoanele cu dizabilităţi.
De ce spun că proiectul a fost totuşi unul de succes? Pentru că pentru prima oară s-au acordat vouchere şi s-a decontat tehnologia asistivă atât de necesară persoanelor care întâmpină bariere de mediu, bariere de comunicare, bariere în informaţie. La momentul acesta, pot să vă spun că aproximativ 3.200 dintre persoane au primit efectiv voucherele respective. Noi ne-am gândit iniţial la un număr de 4.000 de persoane.
Proiectul acesta intenţionăm să-l continuăm la un nivel mult mai apropiat de cerinţele şi aşteptările beneficiarilor noştri. Prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială vrem să mărim valoarea voucherului de la 5.000 euro la 7.000 de euro şi, mai ales, să lărgim gama de tehnologie asistivă pe care o vom furniza. Iar ca un lucru foarte bun, tehnologia va putea fi accesibilă atât copiilor, cât şi persoanelor adulte cu dizabilităţi, inclusiv cele care au deja un loc de muncă sau care se apropie de ieşirea la pensie”, a spus Monica-Violeta Solomie, potrivit Agerpres.
Potrivit acesteia, numărul persoanelor cu dizabilităţi se ridică la aproape 1.000.000 şi constituie grupul „cel mai vulnerabil dintre cei vulnerabili”.
„Vulnerabili, pe de o parte, nu atât datorită handicapului, deşi şi aceasta este o mare problemă, ci din cauza condiţiilor în care trăiesc, mulţi la limita sărăciei, la limita educaţiei sau chiar în absenţa acesteia, mulţi fără sprijin, fără locuri de muncă în primul rând, fără locuinţe, mulţi cu părinţii în vârstă, aflaţi în prag de epuizare fizică şi psihică, care îşi continuă munca zi de zi alături de copiii lor. Într-adevăr, în jur de 17.000 de persoane se află în sistemul rezidenţial, dar restul, peste 800.000, se află afară, în comunităţi, şi totuşi nu-i vedem.
Nu-i vedem în primul rând din cauza lipsei infrastructurii, în al doilea rând din cauza lipsei educaţiei, a oportunităţilor, a locurilor în care să poată fi vizibili, să poată fi auziţi: muncă, şcoală, comunitate”, a susţinut ea la conferinţa cu tema „Inserţia socio-profesională a persoanelor din categorii vulnerabile prin economia socială”, organizată de Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor..
În ceea ce priveşte dezinstituţionalizarea, preşedintele Autorităţii a subliniat că acesta nu este o reformă, ci este un proces, întrucât reforma ar însemna integrarea efectiv în comunitate.
„Este o mică etapă. Etapa cu provocările cele mai mari o constituie însă prevenţia instituţionalizării şi lucrul acesta îl ştiu foarte bine Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi furnizorii privaţi la uşile cărora bat în fiecare zi persoane, cerând sprijin în instituţii, deşi instituţiile ar trebui să fie ultimul loc, ultima soluţie la care să apeleze atunci când comunitatea nu are nimic să le ofere. În afară de faptul că am propus o reglementare, eu zic revoluţionară, pentru actualul sistem, dar de la care nu vrem să ne dezicem, şi aceasta este Legea 7 de anul acesta, trebuie să venim cu soluţii practice şi pragmatice mai ales, foarte rapide.
Sistemul acesta a fost – şi rămâne în continuare – unul dintre cele mai puţin finanţate, slab finanţate din sistemele de asistenţă socială. Chiar dacă sumele par mari, atunci când împarţi sumele pentru fiecare cetăţean, pentru fiecare persoană, constaţi că acele sume reprezintă extrem de puţin. Gândiţi-vă că o indemnizaţie la gradul grav nu ajunge la valoarea de 600 lei pe lună, iar cazurile se înmulţesc cu fiecare lună. În astfel de situaţii, categoric a trebuit să ne uităm spre oportunităţile pe care comunitatea le poate asigura”, a continuat Solomie.
Un alt lucru spre care ANPDPD s-a uitat în toată această perioadă a fost ce anume ar determina o persoană cu dizabilităţi să îşi caute şi să-şi păstreze un loc de muncă.
Ea a îndemnat societatea civilă de profil să participe la îmbunătăţirea legislaţiei subsecvente, mai ales că, prin aceasta, se introduce acordarea unui stimulent de inserţie în muncă, prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială.