Bătaie între doctoriţe rezidente la Spitalul Judeţean Oradea. Rebelele au fost despărţite chiar de şeful de secţie

Un incident jenant a avut loc miercuri, la una dintre cele două secţii de boli infecţioase ale Spitalului Judeţean Oradea, unde trei doctoriţe rezidente s-au luat la păruială.
Mircea Filipescu
26 oct. 2023, 10:32
Bătaie între doctoriţe rezidente la Spitalul Judeţean Oradea. Rebelele au fost despărţite chiar de şeful de secţie

Trei tinere doctoriţe, rezidente în cadrul secţiei Infecţioase II, conduse de dr. Andrei Csep, s-au luat la păruială, miercuri, sămânţa de scandal fiind o suită de mesaje trimise de una pe grupul de WhatsApp comun.

„Au început, de faţă cu colegii, să strige una la alta şi apoi să se lovească”, a descris scena o sursă a Bihoreanului, adăugând că după câteva minute au fost despărţite de şeful secţiei.

„Una dintre rezidentele implicate este originară din Oltenia, una este din Maramureş, iar una e bihoreancă, din Băiţa, de lângă Nucet. Se pare că incidentul a pornit de la un mesaj trimis de una dintre ele pe grup, iar celelalte două au reacţionat cu agresivitate. S-a ajuns la păruială, până le-a despărţit dr. Csep”, a declarat sursei citate managerul spitalului, dr. Gheorghe Carp.

Citeşte şi: Angajări 2023. Domeniul lovit de criză, se caută specialişti şi de 70 de ani. Se oferă salarii de peste 10.000 de lei

Contactat, la rându-i, dr. Andrei Csep a evitat să comenteze incidentul, afirmând că nu a fost propriu-zis „o bătaie”, dar l-a confirmat şi a declarat că va propune o măsură disciplinară împotriva uneia dintre doctoriţe.

„Voi propune mutarea ei la cealaltă secţie”, a spus dr. Csep, lapidar, fără a nominaliza cele trei doctoriţe rezidente.

Citeşte şi: 10 semne că ai sângele gros, lipicios, predispus la cheaguri

Spynews
Andrei de la Mireasa, sezonul 7, și iubita lui s-au despărțit după o lună de relație. Care ar fi motivul separării și ce spune și despre Simona
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Când să pornești aerul condiționat la mașină ca să fie eficient și să nu consume carburant mult. Puține persoane cunosc acest detaliu
Capital.ro
UNGURII vor banii românilor. Ungaria face o mutare istorică în 2024
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție de NOTA 10 în Paris! Câte MII DE EURO a costat ținuta ei: Geanta, mai SCUMPĂ decât rochia
DailyBusiness
Noua Comisie Eropeană va fi condusă tot de Ursula von der Leyen. Care sunt candidații propuși de guvernele țărilor din UE?
Adevarul
Sporuri și concedii medicale acordate abuziv pentru minerii din Valea Jiului. S-au întocmit dosare penale
Spynews
Ce preț trebuie să plătești dacă vrei să faci plajă pe cearșaf, în Mamaia. Poate fi mai scump decât închrierea unui șezlong
Spynews
Cristina Rotaru de la Insula iubirii, mesaj cu subînțeles, după ce soțul ei, Andrei, s-a sărutat cu ispita Diandra? „Să nu fiu apreciată, iubită...” | FOTO
Evz.ro
Matilda Pascal Cojocărița, tarife accesibile. Cât costă să cânte la o nuntă
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ce s-a descoperit în trupul lui Sorin Nazîru? Filmul morţii fostului portar de la Dinamo
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Care ar fi fost, de fapt, cauza decesului lui Sorin Nazîru, fostul portar al juniorilor de la Dinamo. Totul ar fi pornit de la bacterie luată la piscină
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Decizie pentru toți proprietarii de case și apartamente
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui Sorin Anghel
substantial.ro
Condamnare pentru furtul a 3 camere de supraveghere în Alba
MediaFlux
PENSIONARII trebuie să depună DOCUMENTELE în URMĂTOARELE 14 ZILE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!