Potrivit poliţiştilor constănţeni, sâmbătă, tânărul de 20 de ani, din localitatea Cobadin, a furat, împreună cu un amic, un autorism Dacia 1310 pe care l-a condus pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa, dinspre strada Baba Novac către bulevardul I.C. Brătianu.
Ajungând în sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Crişului, el nu a acordat prioritate de trecere, iar maşina a lovit un alt autoturism, care a fost apoi proiectat într-o a treia maşină, care era oprită pentru a acorda prioritate de trecere.
În urma accidentului au fost rănite uşor o fată în vârstă de 12 ani şi o femeie de 34 ani, ambele pasagere în al doilea autoturism.
După producerea accidentului şoferul vinovat a fugit de la locul faptei, poliţiştii reuşind însă să îl prindă pe complicele acestuia. Câteva ore mai târziu, tânărul care a provocat accidentul s-a prezentat singur la Postul de Poliţie din Cobadin. Tânărul este cercetat pentru furt calificat, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului.