Taxa care creşte cu 500% de la 1 ianuarie 2024: „Nu plătesc, îi executăm!”

Clădirile care nu sunt întreţinute corespunzător de către proprietari vor fi supraimpozitate. Mai multe autorităţi locale au aporbat majorări substanţiale.
Filip Stan
27 oct. 2023, 08:32
Taxa care creşte cu 500% de la 1 ianuarie 2024:

„Taxă pe paragină“ se majorează cu 500% în mai multe localităţi din ţară. Asta-i așteaptă pe proprietarii imobilelor  neîngrijite. Prevăzută să fie aplicată de la 1 ianuarie 2024, taxa aprobată în urma unui amendament USR vizează și clădirile monument istoric neîngrijite sau degradate, în care se desfășoară activități economice. Și sunt destule astfel de clădiri în Caransebeș, mai ales în zona centrală.

„Avem un regulament pentru clădirile istorice și fațade, n-a venit nicio propunere și aș vrea să știu dacă s-a trimis vreo notificare vreunui proprietar de clădire din asta degradată, care e prinsă în lista respectivă. Conform regulamentului, se spune că veți veni cu fiecare clădire în parte în CL.”

Târguri de Crăciun 2023. Când își deschid porțile târgurile de Crăciun din București, Cluj Napoca și Craiova
Cel care se ocupă de problemă din partea Primăriei Caransebeș, city managerul Florin Bogdea, a informat consilierii locali că procedurile vor fi finalizate până la sfârșitul anului. „Din 2024 se aplică hotărârea privind majorarea impozitelor pentru aceste clădiri degradate. Procedural, o să-i notificăm până la finalul acestui an și vor plăti impozitul majorat. Venim în ședință cu fiecare clădire ca să stabilim cu cât se majorează pe fiecare caz, că poate una e degradată mai mult, alta mai puțin. ”.

Pe de altă parte, de la 1 ianuarie, cresc și impozitele și taxele locale, cu 13,8 la sută, atât cât a fost rata inflației anul trecut, majorare obligatorie prin lege.

Taxa majorată cu acelaşi procent şi la Caracal

Impozit de 500% pentru clădirile care se degradează, la Caracal. „Nu plătesc, îi executăm!” Proprietari de vază, în culpă
Proprietarii a zeci de imobile din Caracal vor plăti între 300% și 500% impozit pe clădiri în acest an, pentru că lasă imobilele să se degradeze. Printre proprietari sunt societăți mari sau nume cunoscute în urbe.

Hotărârea de a supraimpozita proprietarii care lasă imobilele să se degradeze este aplicată pentru prima dată în municipiul Caracal, spune primarul Ion Doldurea, însă nu vine fără avertisment. Din contră, primele notificări au fost făcute către proprietari în cursul anului 2021, continuând și în 2022.

Pentru că proprietarii, cei mai mulți, nu au luat în serios avertismentul, o comisie a inventariat fiecare imobil vizat în parte, iar într-o ședință de consiliu local de la sfârșitul anului trecut aleșii locali au fost de acord cu supraimpozitarea, în cazul a 24 imobile.

„Este prima dată când procedăm astfel, sunt 24 de imobile, au fost avertizați de două ori până acum, în cursul anului 2021 și 2022, li s-au trimis somații, au avut timp să facă reparații, să schimbe cumva aspectul caselor respective, n-au făcut-o, asta este. E un început, pentru că mai sunt și altele, noi am procedat doar la vârful de iceberg. Oricum, noi avem avertizați mai mulți, dar acestea sunt mai grave, acolo unde sunt în zone mai centrale”, a explicat primarul municipiului Caracal, Ion Marian Doldurea.

Proprietarii vor plăti, majoritatea, pentru 2023, o sumă de cinci ori mai mare decât cea datorată în mod obișnuit, însă măsura nu se mai aplică în anul următor dacă proprietarul ia măsuri. Justificări de tipul – nu avem bani, o renovare a unui asemenea imobil costă foarte mult (unele sunt case de patrimoniu, altele sunt case din zonă protejată, iar reparațiile se fac în anumite condiții, respectând standardele caselor monument istoric) – nu mai sunt valabile, spun reprezentanții primăriei.

„Noi le-am solicitat să le vândă și așa cum sunt (n. red. – dacă nu au puterea financiară să le repare). De la caz la caz, sunt oameni în vârstă, îndărătnici, nici nu vând, nici nu dau la copii să repare, mai sunt câteva cazuri de societăți care n-au investit până acum. Sper să remedieze, va fi și pentru noi o experiență”, a adăugat primarul.

Casele inventariate de comisia special creată la primărie reprezintă, unele, un real pericol pentru trecători, pentru că se desprind elemente de pe fațadă, zboară bucăți din acoperiș în cazul unui vânt puternic, cade tencuiala etc. Din cele 24 imobile, trei sunt chiar clădiri de patrimoniu. Pe lista proprietarilor nu se regăsesc, însă, doar persoane în vârstă, care nu au nici puterea financiară și nici determinarea să schimbe fața clădirilor, ci sunt și firme puternice sau oameni de afaceri.

Pentru fiecare imobil pentru care s-a decis supraimpozitarea s-a aprobat o hotărâre de consiliu local, în cuprinsul hotărârii regăsindu-se inclusiv fotografia imobilului respectiv.

Printre proprietari sunt: Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare SNIF (cu un imobil de pe strada 1 Decembrie 1918); fabrica de vagoane Astra Rail Industries Arad (cu un imobil pe aceeași stradă); omul de afaceri Remus Rădoi, cunoscut drept „Codiță”, care va plăti impozit de cinci ori mai mare pentru două clădiri de pe strada Plevnei (nr. 2 și nr. 6); Distribuție Energie Oltenia și Servicii Energetice Oltenia, care impart o clădire tot pe strada 1 decembrie 1918; Agro Chirea (firma familiei primarului comunei oltene Rusănești), care are un imobil în Piața Victoriei din Caracal etc.

„Încerci ceva. O vopsești, o aranjezi, îi faci fațada, te străduiești”

Pe listă sunt și clădiri foarte cunoscute din Caracal, cum este cazul Restaurantului Caracal sau cel al Complexului Bulevard, aflate în stare avansată de degradare.

Pe lista pentru anul viitor, avertizați deja din 2022, sunt alți aproximativ 60 proprietari. Primarul Ion Marian Doldurea spune că nu li s-au cerut renovări totale, fiind de înțeles că anumite imobile necesită reparații care costă enorm.

„Încerci ceva. O vopsești, o aranjezi, îi faci fațada, te străduiești. Aceste case (n. red. – casele de patrimoniu) erau scutite de impozit la un moment dat. O casă de patrimoniu se restaurează cu o sumă de cel puțin trei ori mai mare decât o casă normală. (…) Sperăm să fie exemplu și pentru alții. Dacă nu plătesc, îi executăm, asta e legea. Nu poți să mergi la infinit așa. Pot să le vândă, dacă nu pot și nu pot și nu pot să le repare”, a mai adăugat primarul.

Taxele și impozitele locale nu s-au majorat în ultimii ani în Caracal, a subliniat primarul Ion Doldurea, aplicându-se doar indexările obligatorii prin lege. Chiar și așa, o creștere de la 3.000 lei la 15.000 lei odată cu supraimpozittarea, și chiar semnificativ mai mult în cazul clădirilor cu suprafețe foarte mari, va însemna o sumă care, speră edilul, să-i determine pe proprietari să miște lucrurile.

Taxa creşte cu 500% şi în Buzău

Anul 2023 a venit cu impozite mai mari în Buzău. Unii dintre contribuabili sunt vizați de o majorare cu 500 la sută
Buzoienii vor scoate mai mult din buzunare pentru impozitele pe locuințe și mijloace de transport. Un proiect privind majorarea impozitelor cu indicele anual de inflație, respectiv 5,1 la sută, a fost adoptat în decembrie.

Anul 2023 a venit cu taxe locale mai mari în municipiul Buzău. În cadrul ultimei ședințe din 2022 a Consiliului Local Municipal, aleșii locali au adoptat proiectul privind indexarea taxelor și impozitelor locale, pentru anul fiscal 2023, cu rata anuală a inflației, respectiv 5,1 la sută, stabilită de Ministerul Finanțelor.

În cadrul aceluiași proiect, s-a mai decis ca în cazul proprietarilor unor imobile lăsate în paragină, majorarea să fie de până la 500 la sută. Procentul a fost stabilit cu scopul de a-i forţa pe proprietarii clădirilor degradate să investească în renovarea lor.

Ca în fiecare an, majorarea taxelor a fost un nou motiv de dispută în cadrul ședinței între reprezentanți ai Opoziției și cei din fruntea Primăriei. Irinel Cîrstea, de la USR-Plus, nu a fost de acord cu majorarea taxelor cu până la 50 la sută pentru proprietarii de terase provizorii.

Lista noilor măsuri fiscale luate de Guvern. Taxele şi majorările intră în vigoare în două etape, de la 1 noiembrie 2023 şi de la 1 ianuarie 2024
Alesul local de la USR-Plus a depus un amendament pentru eliminarea majorării de taxe cu până la 50 la sută pentru proprietarii de terase provizorii, însă acesta nu a trecut la vot.

Primăria Buzău menține bonificația de 10 la sută pentru persoane fizice, și 5 la sută, pentru cele juridice, dacă taxele și impozitele sunt achitate până la data de 31 martie.

La finalul ședinței de la sfârșitul lunii decembrie 2022 a Consiliului Local Municipal, primarul Constantin Toma a făcut un anunț important. Edilul a spus că este aproape gata proiectul de buget pe anul 2023 și că în primle ezile din ianuarie 2023 urmează să fie publicat pe site-ul Primăriei Buzău, spre a fi supus dezbaterii publice.

Ca și anii trecuți, și în 2023, cei mai mulți bani vor fi investiți în proiecte de modernizare a infrastructurii. Proiectul privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 va fi supus aprobării în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Municipal Buzău, programată în prima jumătate a lunii februarie.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii