Ortodoxe: Sfinții Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis
Greco-catolice: Sf. ap. Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis, din cei 70; Sf. m. Epimah
Romano-catolice: Sf. Alfons Rodriguez, călug.
Sfântul Stahie a fost numit episcop în Bizanț de către Sfântul Apostol Andrei și a zidit o biserică în Arghiropoli, împreună cu Sfântul Andrei, potrivit crestinortodox.ro. Acesta le-a vorbit multor credincioși despre mântuire și despre viața trăită în dragoste de Hristos. Timp de 16 ani, s-a ostenit în cea mai aspră nevoinţă necesară mântuirii, apoi s-a ridicat la ceruri.
Amplie și Urban au fost numiţi episcopi de Sfântul Andrei. Amplie a fost episcop în Diospoli, iar Urban a fost episcop în Macedonia. Cei doi L-au propovăduit pe Hristos, iar din acest motiv au fost ucişi.
Narcis a fost episcop în Atena, Apelie în Ieraclia și Aristobul în Britania, propovăduind Evanghelia lui Hristos, iar după multe osteneli și nevoințe au trecut la cele veşnice.
Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Pe cei ce cinstesc cu credinţă şi prăznuiesc cu bucurie pomenirea voastră cea sfinţită, de Dumnezeu grăitorilor, izbăviţi-i de negura patimilor şi-i faceţi părtaşi Bucuriei Celei Veşnice.
În tot pământul a ieşit cu adevărat vestea voastră cea înţeleaptă, singuri văzători ai Domnului, Apostoli Măriţi, Sfinţilor Urban cu Amplie şi Aristobul, Apeles şi Narcis, împreună cu Stahie; rugaţi-vă neîncetat Mântuitorului pentru noi.