Magazinele riscă amenzi cuprinse între 25.000 şi 50.000 de lei dacă vând energizante minorilor

Propunerea legislativă pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie a fost votată de Senat.
Filip Stan
30 oct. 2023, 20:59
Magazinele riscă amenzi cuprinse între 25.000 şi 50.000 de lei dacă vând energizante minorilor
Medicii sunt în alertă! Riscurile la care sunt supușii copiii ce consumă energizante.

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect care vizează stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin interzicerea comercializării acestora sau a derivatelor lor către minori, prin desfăşurarea de activităţi de informare şi educare a consumatorilor cu privire la efectele nocive ale acestui tip de consum asupra sănătăţii.

La comisia de specialitate au fost admise mai multe amendamente în acest sens. „Se interzice comercializarea şi publicitatea, inclusiv în mediul online, a băuturilor energizante şi a derivatelor acestora în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora, precum şi din proximitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar pe strada de acces al elevilor în aceste unităţi (pe o rază de 1.000 de metri).

Se interzice comercializarea produselor de acest gen în a căror componenţă ingredientele menţionate depăşesc limita maximă admisă conform legislaţiei în vigoare. Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prin structurile de specialitate, elaborează şi implementează programe de control oficial privind producerea, distribuirea şi/sau importul de băuturi energizante şi derivate ale acestora, în conformitate cu domeniile de competenţă”, potrivit unor propuneri însuşite la comisiile juridică şi pentru sănătate, iniţiate de PSD, PNL şi UDMR.

Medicii sunt în alertă! Riscurile la care sunt supușii copiii ce consumă energizante. „Te agită, glicemia până în pod, creşte tensiunea, frecvenţa cardiacă”
În cazul nerespectării acestor prevederi, agenţii economici riscă amenzi cuprinse între 25.000 şi 50.000 de lei, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor revenind personalul împuternicit din cadrul Ministerului Sănătăţii, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, conform competenţelor legale.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), citat de iniţiatorului proiectului, senatori PNL, susţinuţi de USR, fenomenul consumului de băuturi energizante a luat amploare, în special în rândul copiilor şi adolescenţilor. Astfel, într-un studiu EFSA care datează încă din anul 2013 se arată că 30% dintre adulţi, 68% dintre adolescenţi şi deja 18% dintre copii cu vârsta sub 10 ani consumă diverse tipuri de băuturi energizante.

Mai mult decât atât, comercianţii de băuturi cu efecte nocive asupra stării de sănătate a copiilor şi adolescenţilor au pus pe piaţă diferite produse derivate care conţin atât concentraţii de alcool, cât şi de cafeină, taurină, carnitină, fără ca aceste substanţe să fie evidenţiate expres pe etichetele produselor şi fără să fie menţionate efectele devastatoare asupra sistemului nervos central sau muscular.

Citește și Incident halucinant într-o policlinică din Satu Mare! Un tânăr paralizat a fost lăsat de medici să zacă pe podea

În acelaşi timp, INSP atrage atenţia asupra faptului că acest consum de băuturi energizante în combinaţie cu alcoolul este deosebit de periculos, deoarece efectul stimulant neutralizează reacţiile organismului la o cantitate mare de alcool şi, astfel, intervine subestimarea stării de ebrietate.

Propunerea legislativă pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie va fi transmisă Camerei Deputaţilor, pentru dezbatere şi vot în plen, în calitate de for decizional.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Satul care a devenit o destinație turistică foarte căutată. Se datorează totul acestor animale
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. O achită toți cetățenii. NU se poate evita plata: Avem o strategie
Playtech.ro
Schimbări la programul Rabla 2025. Ce sumă primești pentru hibride și benzină
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Natallia, o tânără gravidă de 28 de ani, a apelat la ajutorul ChatGPT atunci când s-a simțit rău. Ce se întâmpla, de fapt, cu aceasta?!
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Alertă meteo în România. E prăpăd în multe județe
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Schimbări majore la sistemul de pensii: Care este noua formulă de calcul
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă legea peste tot în România. Primăriile trebuie să decidă. Mircea Fechet: Suntem obligaţi!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Ungaria și Serbia, alianța militară care pune pe jar Balcanii. Albania s-a aliat cu Kosovo și Croația
MediaFlux
David Popovici bate record după record. A câștigat titlul în proba de 50 de metri liber
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”