EXCLUSIV Ştefan Mandachi: „De la lipsa educației vin toate năpastele peste noi”. Care sunt cele 3 măsuri urgente pe care le-ar lua omul de afaceri în România

Cine este acum Ştefan Mandachi? În ce s-a transformat după ce a vrut să bage România în grevă generală de 15 minute, să aibă mai mult de 1 m de autostradă în Moldova, să mobilizeze conaţionalii prin acţiunea „şî eu”… A devenit un pensionar morocănos care a descoperit brusc că România nu are, printre altele, un aeroport modern şi chibiţează de pe margine?

Morocănos poate, pensionar nici vorbă 😊. Ștefan Mandachi a rămas același om de acțiune, cu principii și convingeri ferme, cu o imagine clară a tot ceea ce nu merge bine ȋn România și cu dorința de a pune umărul la schimbare.

Manifestul pentru autostrăzi nu s-a terminat după cele 15 minute de grevă. L-am continuat fără nicio zi de pauză încă doi ani, până în 2021, timp în care, printre altele, am produs și regizat un film documentar independent – ”30 de ani și 15 minute”. Filmul a avut premiera la Tiff și a fost mai multe săptămâni pe locul doi în topul vizionărilor pe Netflix. O premieră pentru un antreprenor român. Inclusiv acum rulează pe Netflix și nu am ȋncasat niciun leu de pe urma lui, pentru că singurul meu obiectiv a fost ca mesajul meu să ajungă la oameni, nu să fac venituri. Și aceasta e o metodă de protest în formă continuată. Totul produs pe banii mei, pe timpul și energia mea.

Nici măcar o secundă nu s-a pus problema să abandonez protestul, motiv pentru care, tot la ”autostrada de 1 metru”, am construit în anul 2021, cea mai mare bornă kilometrică din România, de 4,2 metri, iar apoi, anul acesta, la patru ani de la protest, am instalat o bibliotecă arhiplină cu cărți. Ca atare, am perpetuat manifestul pentru autostrăzi cu un manifest pentru educație. Dacă am fi avut educație, în mod cert aveam și autostrăzi. De la lipsa educației vin toate năpastele peste noi.

Ştefan Mandachi: „Legat de aeroport, este o mizerie, o rușine și am spus-o răspicat de minim 20 de ori, nu m-a lovit vreo revelație acum”

Ștefan Mandachi, revoltat de experienţa trăită pe Otopeni. „Cel mai înapoiat aeroport din UE”

Apoi, am postat pe acest subiect peste 100 de articole pe toate rețelele mele și am produs zeci de ore de material video și sute de rellsuri. Mai mult de atât ce să facă un singur om? Și pentru mine are ziua 24 de ore și am avut ani de zile în subordine peste 1200 de oameni. Poate doar dacă aveam vreo baghetă magică să fac mai mult. Arătați-mi în 35 de ani un singur antreprenor care a dezlănțuit un protest împotriva tuturor guvernelor din România. Nu mai spun că aveam o afacere de zeci de milioane de euro de care răspundeam și o rețea de franciză foarte mare, în plină dezvoltare, la apogeu.

Legat de aeroport, este o mizerie, o rușine și am spus-o răspicat de minim 20 de ori, nu m-a lovit vreo revelație acum. Este singurul aeroport din Europa care, de la aterizare până după pașapoarte și bagaje, nu are nici măcar o singură toaletă sau un pisoar. Eu nu chibițez de pe margine, din contră, eu mă arunc asumat în arenă și scriu, argumentez și nu țin capul plecat când am ceva de spus. Aeroportul este o cârpitură, o improvizație. Pe aici pătrund anual în țară peste două milioane de străini. Aveam vreun singur motiv de mândrie cu această carte de vizită, cu aceste servicii? Arătați-mi unul singur.

Spuneaţi că „am decis să înstrăinez business-urile, pentru că dacă mergeam pe aceeași linie, ajungeam în burnout”. Pe de altă parte, tot dvs spuneaţi că e greu să te desparţi de bussines şi că aveţi 21 de mărci înregistrate. Cum e după această lungă pauză, dormiţi mai bine, citiţi mai mult, călătoriţi?

Am vândut afacerile din HoReCa. Am făcut 12 ani de zile operațional, dezvoltare și management, am muncit și până la șase dimineața. Acum vreau să mă concentrez pe consultanță de business și pe educație online. Sunt business angel pentru antreprenorii cu potențial, investesc în aplicații online și finanțez gratuit proiectele elevilor și studenților. Nu am afirmat niciodată că mă retrag din afaceri. Sunt făcut să fiu om de afaceri. Doar că mi-am mutat focusul pe ceea ce acum știu să fac cel mai bine: mentorat și leadership.

Am construit cea mai mare rețea de franciză făcută vreodată de la zero în România, în zona de food. Apoi am construit cel mai bine cotat hotel de patru stele din România. Dacă am învățat pe pielea mea cum se construiește o mega afacere de la zero, consider că am abilitatea și capacitatea să-i învăț și pe alți antreprenori cum să își scaleze afacerile, cum să le consolideze și chiar cum să le vândă.

În fiecare lună înregistrez noi mărci și slogane pentru că sunt foarte creativ și am idei multe. Este de natura evidenței că îmi protejez drepturile de autor. Acum am depășit 40 de mărci și slogane. Le construiesc, caut asocieri, finanțez proiecte strălucite. Am generat sute de ore de conținut educațional gratuit, însă am foarte multe cereri din partea antreprenorilor, care vor să beneficieze de expertiza mea. De aceea îmi fructific cunoștințele și educația acumulată în timp.

Așa că, ȋn continuare ȋmi rămâne la fel de puțin timp pentru somn. Lectura e o activitate constantă ȋn viața mea, ȋncerc să găsesc zilnic o oră pentru citit și să termin măcar cinci cărți pe lună. Călătoriile sunt o pasiune, dar le-am transformat în spațiu și timp pentru creație și muncă. Sunt mereu conectat cu comunitatea mea și cu echipele mele în online.

Cum e să ajungi de la „one-man-show”, la spectator? Încă aveţi reflexe de patron dacă luaţi masa în vreunul din restaurantele care v-au aparţinut? Vi s-a întâmplat să corectaţi lucuri care păreau că nu sunt în regulă?

Antreprenorii de tip „one man show” își țin afacerile dependente de ei. Eu nu am fost niciodată un dictator în afacerile mele și oamenii, ȋn general, mă iubesc. Sau cel puțin așa trăiesc eu cu senzația. Eu am fost cel mai bun prieten al tuturor angajaților. Nu cred că este unul singur care să afirme că i-aș fi spus vreo vorbă urâtă. Poate am mai greșit, dar mi-am cerut scuze de urgență. Mă mustra conștiința să mă cert cu vreun angajat. Când mergeam în control, în locațiile din țară, mă duceam fioros și hotărât să fac ordine și disciplină, dar când îi vedeam pe oameni cât muncesc, mă făceam mielușel deodată.

Apoi o țineam cu ei doar într-o glumă. Evident, corectam absolut tot și de foarte multe ori am preparat cot la cot cu ei. Chiar dacă am mai auzit aberații scrise de unul altul, nu a existat absolut nicio restanță salarială vreodată cât am fost eu în companie, se poate verifica în toate hotărârile tribunalelor dacă avem vreo singură hotărâre pe tema asta sau în registrele de amenzi ale organelor abilitate, atât în țară, cât și în străinătate. Zero. Corectitudine exemplară. Am lăsat o companie care a ieșit șapte ani la rând campioană județeană și la profit, și la cifre de afaceri, și la impozite și la taxe. Asta spune tot. Cifrele nu pot minți.

Nu le-aș numi chiar ,,reflexe de patron”, dar da, când merg la masă ȋn vreunul dintre restaurante ȋi sun imediat dacă mi se pare că ceva nu e cum trebuie.

Aţi renunţat la afaceri, aţi încasat o sumă frumuşică şi v-aţi apucat să-i duceţi pe români la „duba de cultură”. Vreţi să costruiţi biblioteci la container, când toată lumea e pe TikTok şi Netflix. De unde până unde această idee şi cum evoluează primele experienţe?

Ideea este mai veche. Acum trei ani am vrut să construiesc o școală imensă, în mediul rural, unde să învețe toți copiii fără posibilități. Mă gândeam să o facem fie în județul Botoșani, fie lângă Suceava, fie spre Vaslui sau Dobrogea. Voiam să o fac într-o zonă defavorizată. Îmi doream să atrag mai multe companii, care să doneze și să facem împreună un proiect grozav, cu voluntari și profesori invitați din țară și străinătate. Filmasem și campaniile prin care să-i motivăm pe colaboratori. Asta se întâmpla la finalul lui 2019. În februarie 2020 am terminat randarea proiectelor.

Aveam un proiect de arhitectură genial. Pandemia a blocat totul și mi-am promis că voi încerca să mut proiectul în online. Apoi, în 2020, am început seminare de dezvoltare antreprenorială și am conceput caiete de lucru pentru antreprenori, elevi și studenți. Am făcut Dreptul la Cuza și am terminat un Masterat în științe penale, știu care-i importanța educației. M-am simțit mereu responsabil pentru copiii care nu au posibilități. Inițial dădeam bani de pomană, dar apoi am realizat că erau bani aruncați.

Ştefan Mandachi investește 100.000 de euro în educația la sate

 

„Dacă merg la mall, îmi cumpăr cărți, nu haine. Pofta vine mâncând”

Așa că am dirijat totul către educație. Tatăl meu îmi aducea cărți multe când eram copil și am citit mult, obicei pe care-l am și acum. Dacă merg la mall, îmi cumpăr cărți, nu haine. Am cărți prin toate portbagajele mașinilor. Am avut și o mare șansă că nu existau rețele sociale în anii ‘90. Am citit masiv atunci. Tuturor puștanilor care mă întreabă cum să dea lovitura, le spun atât: cu lectura dai lovitura. Cu acest slogan, am pornit la atac. Lucrez să dezvolt o rețea de biblioteci mobile în containere, în fiecare județ din cele 42 ale României. La țară. Acolo unde nu există șanse. Pofta vine mâncând. Așa e și cu lectura. Am un obiectiv foarte clar: să răstorn statistica dezastruoasă conform căreia 75% dintre români nu au intrat niciodată într-o bibliotecă.

Aţi citit proiectul România Educată? Se găseşte prin vreun container sau e maculatură plictisitoare?

Proiectul România educată este bun, doar că este teoretic și conceptual. Nu poți vorbi despre educație ca viziune de țară când ai alocat cel mai mic procent din PIB pentru educație din Europa. În România trebuie alocat spre 10% nu 3,2%. Apoi, profesorii trebuie să fie profesioniști. Nu calitatea de profesor trebuie să fie inspirațională ci aceea de profesionist, motivat de obiective și rezultate cheie. Nu există un mecanism prin care să fie motivați atât profesorii, cât și elevii. Apoi, lipsește o strategie prin care să îi explici elevului că va fi realmente respectat dacă va rămâne în țară după terminarea studiilor. Aici e cheia. Cum îl motivezi să rămână și să dea tot ce are mai bun aici? E o chestiune de mindset.

Avem un popor balcanic, care ia totul „à la légère„, aveţi certitudinea că peste şase luni, România TV nu va transmite prima cumetrie de la containerul inaugurat recent la Botoşani?

La Suceava, la Vaslui, la Craiova le avem de aproape opt luni. Nu numai că nu s-au degradat sau devastat, dar au apărut cărți noi, donate de vizitatori. De pildă, la Suceava avem un surplus de 700 de cărți. Inițial, prietenii mă luau în râs că o să vină amorezii să citească sau că va fi dus la fier vechi. Nici pe departe, totul este țiplă. Ce-i drept, de o cumetrie printre cărți nu mi-am pus problema, ideea dvs. este genială. Ar fi un eveniment antologic. Eu ofer containerele gratuit tuturor celor care au capacitatea să atragă atenția publicului asupra lecturii. Dacă printr-o cumetrie s-ar atrage atenția că ,,educația salvează nația”, mă supun.

Ion Țiriac merge să facă safari în Africa, Gigi Becali să construiască biserici, chinezii caută diamante, cei mai mulţi merg după fotbalişti, dar Ştefan Mandachi a făcut fântâni. De ce? Detaliaţi puţin experienţa şi dacă mai urmează ceva în acest sens.

Eram în liceu și un coleg mi-a spus pe holul școlii că în Africa mor copiii de sete. Am ajuns acasă, am printat o fotografie cu copilașii de acolo, am lipit-o în caiet și mi-am jurat că o să le fac mai multe fântâni când voi avea bani. Am construit eu două în Uganda cu ajutorul unui bun prieten, preotul Mihai Brașov, apoi am mobilizat alți antreprenori să construiască. Am ajuns la astronomicul număr de 240 fântâni. Chiar acum, am primit un mesaj de la un domn care a văzut o postare de-ale mele. A decis să construiască o fântână chiar acum. Nici mie nu-mi vine să cred. În Africa, am redescoperit multe fațete ale ființei mele. Într-un orfelinat, într-o cameră erau șase copii în două paturi. Am făcut fotografii cutremurătoare și mi-am dat seama că suntem atât de privilegiați… Te redescoperi.

Ştefan Mandachi: „Am acasă în momentul de față șase câini și două pisici. Două cățele paralizate, Corason și Online. Am și trei masculi feroce: Blondu, Rixos și Ureche…”

Din acelaşi registru, sunteţi un mare iubitor de animale. Aţi salvat mii de câini şi pisici, spiritul de revoluţionar s-a manifestat şi aici, pentru că, volens-nolens, ajungem tot la educaţia fiecăruia dintre noi. Aveţi câini, pisici? Care este povestea lor?

Am acasă în momentul de față șase câini și două pisici. Două cățele paralizate, Corason și Online, și o cățea foarte bătrână de 16-17 ani cred, Băbuța. Pe Corason am adus-o ieri acasă, a stat spitalizată 5 luni după ce a fost aruncată de stăpân la gunoi și a zăcut 30 zile în fecale și viermi. Am și trei masculi feroce: Blondu, Rixos și Ureche.

Pe Blondu și pe Rixos i i-am smuls de pe șosele, credeam că-s morți. Ureche este singurul băștinaș, s-a născut la mine în curte dintr-o poveste de dragoste demnă de telenovele. Tatăl lui este Rixos, cel aproape mort de pe șosea. Eu credeam că abia își trage sufletul, când colo, iubărețul a lasat-o gestantă pe Cenușăreasa, o altă cățelușă de pe stradă, care eu credeam că-i sterilizată. Mă rog, o poveste de iubire confuzantă, care mi-a adus vreo 10 pui. Nu era destul că mai aveam vreo 100 de donat…

În ultimul an mi-au murit 4 câini și un motan cu care am crescut. M-a afectat foarte tare moartea lor. Mi-am jurat că nu mă mai atașez de animale, pentru că sufăr. Dar am adus recent o pisică acasă și deja s-a instalat șefă.

Apropo, aţi avut oferte de a intra în fotbal? Vă vedeaţi la un talk show cu Becali, solicitând intervenţia lui Porumboiu la o fază de offsaid?

Da, am avut oferte să cumpăr o echipă și să iau acțiuni la alta. Nu erau cluburi mari. Am refuzat ambele opțiuni pentru că vreau să am focusul pe un singur lucru. Când te bagi într-un domeniu pe care nu-l cunoști perfect, ai nevoie de minimum cinci ani ca să înțelegi cum stau lucrurile. Eram foarte pasionat de fotbal. Cel mai mult m-a impactat meciul România – Suedia din ‘94. A fost un șoc pentru mine, am suferit mult că nu ne-am calificat în semifinale. Aveam opt ani. Apoi descalificarea României de către Slovenia a fost de necrezut. Cele mai mari bucurii au fost când a bătut România pe Anglia cu 3-2 și Steaua pe Valencia la penalty-uri. Acum, realmente nu mai cunosc nimic din fotbal, ca atare, n-aș putea să am nicio dezbatere pe acest subiect.

„Nu mi-a trecut prin minte să fac politică nicio milisecundă”

Protestul #şîeu evoluase frumos, se putea ajunge la un partid politic „la modă”, cu tentă naţionalistă. Metrul de autostradă putea să se transforme în kilometri de speranţe, dar aţi abandonat şi aici…Sau nu?

Protestul #șîeu nu a avut nicio conotație politică pentru că a fost îndreptat împotriva tuturor celor care conduseseră țara până la acel moment. Fără excepții. Nu mi-a trecut prin minte să fac politică nicio milisecundă. Drept urmare, la cinci ani de la protest, am rămas total în afara acestei lumi. S-a confirmat ceea ce repetam de atunci și am demonstrat că am coloană vertebrală și că mă țin de cuvânt.

Ștefan Mandachi iese din industria HoReCa și investește 2 milioane de euro într-o platformă de e-learning: „Îmi doresc să creez prima franciză educațională din România”

Bănuiesc că aţi avut şi posibil să aveţi încă oferte multe din politică. Aveţi planuri, nu aveţi planuri? Argumentaţi ambele variante! Poate planurile sunt doar de business sau e-learning…

Politica ar fi pentru mine o piedică în calea vocației mele. Este un subiect care mă plictisește și este complet neatrăgător. Nu văd nimic original și creativ aici. Planurile mele sunt pe două direcții: educație în antreprenoriat și filantropie.

Revenind la postura de „chibiţ”, cum aţi caracteriza cu un singur cuvânt/o fraza, actualii lideri: Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, George Simion, Diana Şoşoacă, Dan Barna, Dacian Cioloş…

Nu mă pricep foarte bine și nu-i cunosc, dar la o primă vedere i-aș nominaliza pe toți cu un singur cuvânt: teoreticieni.

Dacă aţi fi preşedinte, consilier, omul cu cea mai mare putere în România, numiţi trei măsuri urgente pe care le-aţi lua care să ajute la dezvoltarea ţării.

Nu vreau să fiu niciunul dintre oamenii nominalizați mai sus, dar aș sugera unui om cu forță mare de decizie la nivel de stat trei măsuri:

1. Să facă din România o țară antreprenorială în care oamenii de afaceri să fie respectați, pentru că reprezintă coloana vertebrală a economiei;

2. Să reseteze din temelii întregul sistem educațional și să investească masiv ȋn el;

3. Să dea o serie de legi prin care să fie protejate animalele, să nu mai existe niciun câine fără stăpân sau schingiuit fără milă.

România are un culoar favorabil de dezvoltare în toată zona noastră. Avem o șansă la dezvoltare cum n-am avut niciodată. Sprijiniți antreprenorii masiv și investit enorm în infrastructură. Să avem cel mai rapid tren din lume, cele mai performante rețele de transport, un aeroport uriaș în București, cel mai important din Europa, un port mărit de 20 de ori și predictibilitate.