ANAF intră în forţă în persoanele fizice. Bogaţii României sunt primii vizaţi

Persoana fizică cu avere mare este persoana fizică rezidentă fiscal în România, care deţine o avere, atât în România, cât şi în străinătate, estimată la o valoare mai mare de 25 de milioane de euro, echivalentul în lei, arată ANAF într-un proiect de ordin pus în dezbatere publică.
Filip Stan
03 nov. 2023, 17:24
ANAF intră în forţă în persoanele fizice. Bogaţii României sunt primii vizaţi

Echivalentul în lei al celor 25 de milioane de euro este calculat la cursul mediu al euro din anul precedent estimării averii, stabilit de Banca Naţională a României, pe baza datelor deţinute/obţinute de ANAF, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Proiectul arată că estimarea averii se face pe baza datelor şi informaţiilor deţinute sau obţinute de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la bunurile mobile şi imobile deţinute, prrecum şi activele financiare deţinute.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va notifica persoanele fizice cu privire la faptul că acestea fac parte din grupul persoanelor fizice cu averi mari, mai arată proiectul de act normativ, potrivit Business Magazin.

Grupul de persoane fizice cu averi mari este actualizat de ANAF o dată la trei ani

Demersul definirii persoanelor cu avere mare face parte din procesul de creare a premiselor legislative şi organizatorice necesare implementării programului de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari şi a metodelor indirecte de control, ca o expresie normală de integrare a României în tendinţele globale de abordare a fiscalităţii, arată expunerea de motive.

În scopul asigurării conformării fiscale voluntare a persoanelor fizice ANAF poate proceda la aplicarea unor tratamente fiscale alternative de creştere a conformării fiscale voluntare, pe baza riscurilor identificate, precum şi la selectarea, pe baza analizei de risc, a persoanelor fizice care prezintă risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile, în vederea efectuării de verificări ale situaţiei fiscale personale/verificări documentare, în condiţiile legii.

Tratamentele fiscale alternative constau în îndrumarea persoanelor fizice cu averi mari, în scopul facilitării conformării fiscale voluntare şi derularea unor programe de notificare a persoanelor fizice privind problemele de neconformare identificate.

Responsabilă cu aceste acţiuni este Direcţia generală control venituri persoane fizice.

Citeşte şi: Cine este bugetarul care ia spor de praf de 2500 de lei pe lună, plus salariul de 15.000 de lei, plus vouchere de vacanţă şi tichete de masă

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să faci cu tulpinile trandafirilor iarna ca să ai cea mai frumoasă grădină în primăvară. Va fi o explozie de flori și toți vecinii te vor invidia. Secretele florarilor olandezi
Capital.ro
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni