Se trece de la vară direct la iarnă, ultima prognoză arată schimbări radicale! Este ultima lună din acest anotimp, iar românii se așteaptă la valori termice scăzute, așa cum erau în anii trecuți. Dacă până acum, mercurul în termometre a fost destul de ridicat pentru această perioadă din an, iată că lucrurile se schimbă ușor. Mulți sunt cei care așteaptă și ninsorile, iar ele vor veni cu siguranță. Nu acum, ci în decembrie, fix înainte de Crăciun!
Vremea s-a răcit odată cu venirea lunii noiembrie, iar valorile termice ridicate din mijlocul anotimpului au dispărut. Frigul începe să-și facă apariția și iarna își va intra în drepturi spre sfârșitul acestei luni. La începutul lui decembrie, soarele nu-și va mai face la fel de mult simțită prezența, pentru că ploile îi vor lua locul. În București, temperaturile vor ajunge până la 5 grade pe timpul zilei, și chiar -2 pe timpul nopții. Pentru că în ultimii ani, mulți nu prea au mai văzut zăpadă, acum se întreabă când va ninge.
Oana Păduraru, specialist ANM, aduce o prognoză cu totul diferită și ne anunță că iarna se va instala mult mai devreme decât ne-am așteptat inițial. Potrivit acestei noi prognoze, primele ninsori ar urma să cadă în România chiar la finalul acestei luni sau la începutul lunii următoare.
Ei bine, în Capitală, ninsorile vin abia înainte de Crăciun, pe 22, 23, 24 decembrie, când mercurul din termometre va arăta 1 grad Celsius pe timpul zilei. Cea mai friguroasă noapte va fi chiar în Ajunul Crăciunului, când se vor înregistra -7 grade Celsius, anunță meteorologii Accuweather. După 25 decembrie, va fi din nou soare, chiar dacă temperaturile ce se vor înregistra nu vor fi deloc călduroase. Vor fi specifice pentru perioada respectivă din an.
Iarna face deja ravagii în China. Ultima prognoză nu arată bine
Care este ţara unde iarna deja face ravagii. Sute de zboruri au fost reprogramate şi numeroase şcoli au fost închise, iar autorităţile din mai multe oraşe au emis alerte meteorologice şi au avertizat oamenii
Viscolul şi vremea neobişnuit de rece pentru această perioadă a anului au afectat luni nord-estul Chinei. Sute de zboruri au fost reprogramate şi numeroase şcoli au fost închise, iar autorităţile din mai multe oraşe au emis alerte meteorologice şi i-au avertizat pe oamenii să rămână în case.
Luni, 405 zboruri au fost anulate pe Aeroportul Internaţional Harbin Taiping din capitala Heilongjiang, cea mai nordică provincie a ţării, potrivit Reuters care citează datele furnizate de aplicaţia de călătorie Flight Master.
În majoritatea zonelor din Harbin au fost suspendate cursurile la grădiniţele şi la şcolile primare şi secundare, anunţă contul oficial WeChat al guvernului, deoarece zăpada şi temperaturile scăzute au lovit regiunea.
Cursurile şcolare au fost suspendate şi multe zboruri au fost anulate în provinciile Jilin şi Liaoning, precum şi în regiunea Mongolia Interioară, a mai arătat Flight Master.
Autoritatea meteorologică din China a avertizat că vremea nu îşi va reveni zilele următoare. Pe parcursul săptămânii vor fi noi episoade cu viscol, zăpadă şi scăderi drastice a temperaturii în mai multe oraşe din nordul Chinei.
Specialiștii ANM anunță o vreme total neobișnuită, până în decembrie: zonele în care vor veni ploile
Vremea va fi mai caldă în întreaga țară decât cea normală pentru această perioadă până la începutul lui decembrie, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată marți de Administrația Națională de Meteorologie.
Săptămâna 06.11.2023 – 13.11.2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-estice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice și local în extremitatea de sud, de est și de sud-est a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 13.11.2023 – 20.11.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele intracarpatice.
Săptămâna 20.11.2023 – 27.11.2023
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă în toate regiunile.
Săptămâna 27.11.2023 – 04.12.2023
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor putea fi ușor excedentare în regiunile estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.