Un autocar s-a răsturnat, joi dimineaţă, pe marginea drumului european E85, pe raza localităţii Roşiori din comuna Forăşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, în accident sunt şapte persoane implicate, printre care doi minori.
Citește și: Accident grav pe DN1. Un tânăr de 23 de ani a murit. O fată a fost rănită
„Intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Persoanele implicate în evenimentul rutier au fost evaluate de către echipajele medicale şi paramedicale”, au precizat oficialii ISU.
Un bărbat de 48 de ani şi un adolescent de 15 ani au fost transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare. Celelalte persoane implicate în accident au fost preluate de un alt autocar şi vor fi duse la destinaţie.