Bianca Brad, dezvăluiri după ce s-a vindecat de cancer. În urmă cu 15 ani, vedeta și-a pierdut fetița la naștere, iar după această tragedie, a fost diagnosticată cu cancer la sân. Vreme de câțiva ani, fosta Miss România s-a luptat singură cu boala și nu a vrut să povestească nimănui prin ce trece.
Citește și: Lovitură pentru Bianca Brad! Vestea pe care a primit-o vedeta, după ce s-a luptat cu cancerul la sân
„Am vorbit despre boala mea în clipa în care am putut face asta. Multă vreme nu am făcut public pentru că am vrut să-mi protejez mama și fiul. Într-un fel, m-am protejat și pe mine pentru că nu am mai fost expusă diverselor păreri, care sunt întodeauna pro și contra, atunci când faci diverse alegeri. Dar și până să mă decid să fac public acest lucru, în spate am ajutat lume și continui să o fac.
Sfătuiesc pe toată lumea să meargă la medic atunci când simt că se întâmplă ceva în neregulă, să nu aștepte să se agraveze lucrurile. Sau pur și simplu să meargă periodic la un control de prevenție. Este mult mai simplu să previi, decât să repari. Asta este clar”, a declarat Bianca Brad, pentru Cancan.ro.
Deși a trecut printr-o perioadă foarte grea, ea a găsit puterea să zâmbească din nou acum, când e vindecată complet. „În stadiul trei eram. După care s-a spus că e în stadiul doi. Am avut noroc că nu a fost o formă foarte agresivă. Dar a fost foarte greu, chiar dacă nu s-a văzut. (…)
Bine. Sunt recunoscătoare că am primit în dar încă niște ani de viață. Niciodată însă nu știi ce va urma. Poți să fii perfect sănătos și într-o clipă să se spulbere totul.
De aceea cel mai important este să fii recunoscător pentru tot și să te bucuri pentru fiercare clipă, să te bucuri de prezent, de oamenii pe care-i întâlnești, de lucrurile aparent mărunte. Pentru că noi nu mai știm să facem asta. Alergăm, alergăm, sub presiunea societății de a face, de a obține și asta ne împiedică să fim fericiți și liniștiți sufletește’, a mai spus fostul model.