Tânărul a coborât cu liftul din imobilul în care locuia. La un moment dat, ascensorul s-a blocat între etajele patru şi trei. Bărbatul a încercat să iasă sigur din lift, fără să ceară ajutorul vecinilor. În momentul în care a sărit din lift, a căzut de la o înălţime de aproximativ zece metri, în casa liftului. În urma cazăturii, victima a suferit multiple răni.
La faţa locului a ajuns un echipaj de descarcerare şi unul SMURD. Pompierii au reuşit să-l scoată pe bărbat în câteva minute, iar acesta a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Sfântul Spiridon din Iaşi.