Prognoza meteo 20 noiembrie – 3 decembrie. Vremea se încălzește puțin, apoi iarna își intră în drepturi. Vor fi ninsori, viscol și ger

Meteorologii ANM au dat publicității evoluția valorilor termice și a precipitaților în intervalul 20 noiembrie - 3 decembrie.
Alina Andrei
20 nov. 2023, 13:35
Prognoza meteo 20 noiembrie - 3 decembrie. Vremea se încălzește puțin, apoi iarna își intră în drepturi. Vor fi ninsori, viscol și ger

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.

Pronoza meteo 20 noiembrie – 3 decembrie BANAT
Intervalul celor două săptămâni va fi caracterizat de alternanțe termice importante; astfel vor fi perioade (20-21 noiembrie și 26-29 noiembrie) în care valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele normale, respectiv maxime de 10…14 grade și minime de 2…6 grade, mediat regional, în timp ce în restul zilelor regimul termic va fi apropiat de cel climatologic specific (temperaturi diurne de 6…8 grade și nocturne de 1…2 grade, în medie). În jurul datei de 23 noiembrie vremea va fi rece, astfel că maximele vor fi de 3…4 grade și minimele de -4…-2 grade.
Ploi mai frecvente vor fi în perioada 21-22 noiembrie, însă probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere și după data de 26 noiembrie.

Citește și: Vremea de Crăciun și Revelion în București. Meteorologii AccuWeather au anunțat prognoza meteo pentru finalul anului 2023

 

Pronoza meteo 20 noiembrie – 3 decembrie CRIȘANA
Pe parcursul celor două săptămâni vor fi alternanțe termice importante; astfel vor fi perioade (20-21 noiembrie și 26-29 noiembrie) în care valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele normale, respectiv maxime de 9…14 grade și minime de 1…6 grade, mediat regional, în timp ce în restul zilelor regimul termic va fi apropiat de cel climatologic specific
(temperaturi diurne de 6…7 grade și nocturne de 1…2 grade, în medie). În jurul datei de 23 noembrie vremea va fi rece, astfel că maximele vor fi de 2…5 grade și minimele de -5…-3 grade.
Ploi locale vor fi în jurul datei de 22 noiembrie, însă probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere și după data de 26 noiembrie.

Pronoza meteo 20 noiembrie – 3 decembrie TRANSILVANIA
Intervalul celor două săptămâni va fi caracterizat de alternanțe termice destul de importante; astfel vor fi perioade (21 noiembrie și 26-28 noiembrie) în care valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale, respectiv maxime de 6…12 grade și minime de 2…6 grade, mediat regional, în timp ce în restul zilelor regimul termic va fi în general apropiat de cel
climatologic specific (în medie temperaturi diurne de 1…6 grade și nocturne de -5…0 grade, cu cele mai scăzute valori în 23-24 noiembrie). Pe parcursul primei săptămâni, local vor fi precipitații slabe, cu caracter temporar, iar probabilitatea ca acestea să fie mai frecvente va crește în perioada 28-29 noiembrie.

 

Pronoza meteo 20 noiembrie – 3 decembrie MARAMUREȘ
Zilele caracterizate de o vreme apropiată de normal (cu temperaturi maxime de 5…7 și minime de 0…2 grade, în medie) vor alterna cu perioade mai calde, în special în 21 noiembrie și între 26 și 28 noiembrie, când -mediat regional- ziua vor fi 8…11 grade și noaptea 1…4 grade. Vreme rece va fi în jurul datei de 23 noiembrie, cu maxime termice de 1…3 grade și minime de -5…-3 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare la începutul intervalului și în perioadele 24-25 și 28-29 noiembrie.

Citește și: Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion. Unde va fi zăpadă de sărbători

 

Pronoza meteo 20 noiembrie – 3 decembrie MOLDOVA
Pe parcursul celor două săptămâni vor fi alternanțe termice importante, cu perioade (în jurul datei de 21 noiembrie și între 26-29 noiembrie) în care valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale, în special în jumătatea de sud a regiunii, respectiv maxime de 8…14 grade și minime de 1…6 grade, mediat regional și intervale caracterizate de temperaturi în general apropiate de cele climatologic specifice (în medie 4…6 grade ziua și -3…0 grade noaptea).
Ploi locale vor fi în jurul datei de 22 noiembrie, însă probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere și după data de 26 noiembrie.

 

Pronoza meteo 20 noiembrie – 3 decembrie DOBROGEA
Zilele caracterizate de un regim termic apropiat de normal (în medie cu temperaturi maxime de 8…11 și minime de 3…5 grade, posibil ușor mai mici în jurul datei de 23 noiembrie) vor alterna cu perioade de vreme caldă pentru această perioadă din an, în special în 21 noiembrie și între 26 și 29 noiembrie când -mediat regional- ziua vor fi 13…15 grade și noaptea 5…8 grade.
Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în jurul datei de 22 noiembrie și spre finalul intervalului de referință.

 

Pronoza meteo 20 noiembrie – 3 decembrie MUNTENIA
Intervalul celor două săptămâni va fi caracterizat de alternanțe termice destul de importante; astfel vor fi perioade (în jurul datei 21 noiembrie și cu probabilitate mare și între 26-29 noiembrie) în care valorile termice vor fi mult mai ridicate decât normele perioadei, respectiv maxime de 11…15 grade și minime de 3…7 grade, mediat regional, în timp ce în restul
zilelor regimul termic va fi apropiat de cel climatologic specific (temperaturi diurne de 7…11 grade și nocturne de -1…3 grade, în medie, cu valori mai scăzute în 23/24 noiembrie). Ploi locale, slabe se vor semnala în jurul datei de 22 noiembrie, iar estimările indică o creștere a probabilității pentru precipitații și după data de 29 noiembrie.

 

Pronoza meteo 20 noiembrie – 3 decembrie OLTENIA
Pe parcursul celor două săptămâni vor fi alternanțe termice importante; astfel vor fi perioade (20-21 noiembrie și 26-28 noiembrie) în care valorile termice vor fi mult mai ridicate decât normele perioadei, respectiv maxime de 11…15 grade și minime de 4…6 grade, mediat regional, în timp ce în restul zilelor regimul termic va fi mai apropiat de cel climatologic specific (temperaturi diurne de 8…11 grade și nocturne de 1…4 grade, în medie, cu valori mai mici în 23-24 noiembrie).
Ploi pe suprafețe relativ extinse vor fi în jurul datei de 22 noiembrie, iar estimările indică o creștere a probabilității pentru precipitații și după data de 29 noiembrie.

 

LA MUNTE

Regimul termic va oscila în general în jurul celui normal în această perioadă a anului, cu perioade în care temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât cele climatologic specifice, în data de 21 noiembrie și în perioada 26-29 noiembrie (în medie cu maxime de 0…7 grade și minime de -4…0 grade), dar și intervale cu vreme mai rece, în special în 23-24 noiembrie (ziua cu valori de -4…4 grade și noaptea între -8 și -4 grade).
Temporar vor fi precipitații, cu probabiltate mai mare în zilele de 22, 25 și 26 noiembrie și la finalul intervalului de referință. La altitudini mari vor predomina ninsorile, iar la înălțimi de sub 1500 m vor fi perioade cu lapoviță sau chiar ploi.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni