Vineri, chiar dacă presiunea atmosferică scade uşor, vremea nu ne face surprize, va fi predominant frumoasă şi mai caldă decât în mod normal la această dată. Nori de decor îşi fac apariţia în vestul şi în nordul ţării, în celelalte regiuni vom avea parte de soare aproape nestingherit de nori. Vântul nu ne deranjează în cea mai mare parte a ţării, doar în sudul Banatului, pe litoral şi în deltă, dar şi pe crestele munţilor suflă mai energic. După-amiaza vine cu maxime cuprinse în general între 21 grade în sudul litoralului şi în estul deltei până la 30 grade în Maramureş şi izolat în zonele joase din Transilvania.
Şi locuitorii Capitalei sunt răsfăţaţi cu vreme de vară vineri. Meteorologii prognozează cer mai mult senin şi vânt cel mult moderat. Până după-amiaza în termometre se adună 27, 28 grade, cu câteva grade peste valorile obişnuite în această perioadă a anului.
Citeşte şi Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Prima zi de weekend vine cu vreme foarte frumoasă în toată ţara. Cerul va fi mai mult senin, doar prin sud-vest, vest şi la munte îşi fac drum câţiva nori de vreme bună mai ales după-amiaza. Vântul e ceva mai alert în deltă şi în sudul Banatului. Abia în noaptea de sâmbătă spre duminică norii se înmulţesc în Banat şi în Crişana şi aduc averse însoţite de descărcări electrice şi vânt mai intens. Maximele prognozate pentru după-amiază caracterizează în continuare o vreme caldă pentru data din calendar. Vor fi temperaturi de la 21 grade în sudul litoralului şi în deltă şi 30 grade în Lunca Dunării şi izolat chiar şi în Moldova.
Şi în Capitală, sâmbătă e vreme frumoasă şi caldă ca în plină vară. Cerul va fi mai mult senin, vântul abia se simte, iar în termometre se adună 27, 28 grade.
Duminică, vremea se menţine mai caldă decât în mod normal în a doua decadă a lunii mai, cu excepţia regiunilor vestice şi nord-vestice, unde pătrunde un aer mai rece. Instabilitatea atmosferică mai accentuată se va resimţi în Banat, în Crişana şi în Maramureş precum şi în Transilvania şi la munte, unde cerul se înnorează temporar şi local vor fi averse însoţite de fulgere, tunete, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat chiar condiţii de grindină. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi vânt mai alert se vor semnala doar izolat, seara târziu sau în noaptea de dumnică spre luni. Maximele se vor situa în general între 19 grade în Banat şi 30 grade în Lunca Dunării şi izolat în Moldova.
Şi ultima zi a săptămânii vine cu vreme foarte frumoasă şi caldă pentru bucureşteni, care sunt răsfăţaţi cu soare aproape fără pete de nori pe cer şi maxime potrivite pentru mijlocul verii, 28, 29 grade la umbră. Vântul abia dacă se simte şi nu prea reuşeşte să mai răcorească atmosfera.
Citeşte şi Cum va fi vremea în această vară. PROGNOZA METEO PE TREI LUNI
Luni, nori mai mulţi se adună peste Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, unde cad averse însoţite în unele zone de descărcări electrice. În celelalte regiuni printre norii care lasă ploi locale, în general averse, se arată din când în când şi soarele. Maximele mai pierd câteva grade în cea mai mare parte a ţării şi se situează între 15 grade în vest şi cel mult 28 în sud-est. Marţi, înnorări mai accentuate şi averse vor fi în majoritatea regiunilor, miercuri norii mai groşi şi ploile se retrag spre regiunile estice şi sudice, iar joi şi vineri, ploile preferă din nou regiunile intracarpatice şi montane. Maximele încep să crească uşor şi vineri vorbim din nou despre vreme caldă în est şi în sud.