Omul de afaceri Daniel Vârgolici este cercetat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești pentru dare de mită.
„Din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, la data de 6 mai 2013, inculpatul Vârgolici Daniel a promis suma de 15.000 euro unui subofițer care lucrează la Biroul Rutier de la Poliția Municipiului Buzău (denunțător în cauză) pentru ca acesta să nu îndeplinească formalitățile legale de constatare a infracțiunilor săvârșite de inculpat la regimul circulației. Inculpatul Vârgolici Daniel fusese depistat conducând pe drumul public, în municipiul Buzău, un autoturism, în condițiile în care avea permisul de conducere anulat și fiind sub influența băuturilor alcoolice„, se arată într-un comunicat al DNA.
Vârgolici Daniel a fost reţinut pentru 24 de ore pe data de 8 mai 2013, urmând a fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă. La data de 9 mai 2013, Tribunalul Prahova dispus față de inculpatul Vârgolici Daniel măsura obligării de a nu părăsi țara pentru 29 de zile. Față de această măsură, procurorii au declarat recurs.
În acest caz, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au colaborat cu lucrători din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău.