„Şeful statului a mai susţinut şi că asistenţa tehnică oferită de Banca Mondială ar trebui să fie direcţionată către asigurarea unei creşteri economice sustenabile pentru România, având în vedere că reformele structurale implementate în ultimii ani au început să dea roade”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Preşedinţie.
De asemenea, preşedintele Băsescu a mulţumit pentru sprijinul constant al Băncii Mondiale oferit României în cadrul Acordului de asistenţă financiară, alături de FMI şi Comisia Europeană.
Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, a afirmat că instituţia sa ar putea juca rolul de consultant strategic în zonele rămase încă nereformate în contextul noii strategii de ţară care urmează a fi elaborată în acest an.
El a apreciat reformele pe care România le-a întreprins de la începutul crizei, dar şi faptul că, datorită acestor reforme, ţara noastră se află astăzi în poziţia de a avea creştere economică şi de a ieşi din procedura de deficit excesiv, mai relatează comunicatul menţionat.
Totodată, potrivit imaginilor transmise de Administraţia Prezidenţială de la începutul întrevederii, preşedintele Băncii Mondiale l-a felicitat pe şeful statului pentru măsurile „foarte curajoase” luate în 2010, care au asigurat stabilizarea financiară a ţării şi aşezarea bazei pentru revenirea la creşterea economică.
Preşedintele Băsescu a arătat că în prezent problema României este ca Guvernul să valorifice această şansă oferită în urma luării măsurilor de austeritate, cheia fiind în o mai bună absorbţie a banilor europeni.
„Ceea ce am înţeles din această criză este că cea mai mare greşeală este creşterea fiscalităţii într-o astfel de perioadă. A doua lecţie este că dacă vrei să acţionezi într-un mod precis, trebuie să acţionezi în acele zone care pot aduce economii certe la buget, deoarece nu e întotdeauna o soluţie să creşti taxele, dar în acelaşi timp să stimulezi fiscalizarea. Şi aceste măsuri trebuie luate rapid pentru că dacă extinzi austeritatea pe o perioadă lungă de timp, populaţia nu le va susţine”, a mai afirmat preşedintele Băsescu.
Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, se află, joi şi vineri, într-o vizită la Bucureşti. El vizitează pentru prima dată România de la preluarea funcţiei de preşedinte al instituţiei financiare, în iulie 2012.