Georgel Nucă este unul dintre cei mai îndrăgiți și longevivi prezentatori de la Etno TV, însă această epocă a luat sfârșit pentru el, deoarece a decis să schimbe radical macazul. Sper fericirea fanilor lui, acesta nu renunță definitiv la cariera sa în televiziune, ci doar migrează la Favorit TV.
Timp de șase ani, Georgel Nucă a fost una dintre figurile emblematice al postului Etno TV, ba chiar, în ultima vreme, a fost sigurul care rămăsese din „garda veche” a postului. Totuși, jurnaliștii de la Star Popular au aflat că acesta ar fi semnat demisia și că va pleca curând de la postul respectiv. Ulterior, acest zvon a fost confirmat și de către prezentator, care, totuși, nu a dorit să comenteze acest subiect sau să motiveze această decizie.
Odată cu venirea lui Mircea Medaru la conducerea televiziunii, Georgel Nucă a fost numit în postul de director de programe, iar principala sa misiune ar fi fost aceea de a transforma postul din unul de folclor, în unul generalist. Totuși, planul noului șef a eșuat, iar acest lucru a dus la demisii și concedieri în lanț. În acest context, Georgel Nucă a rămas singurul „veteran”. Acum, odată cu plecarea lui, postul de director de programe va fi preluat de către o persoană din departamentul tehnic.
Spre surprinderea tuturor, Georgel Nucă a decis să plece chiar la concurență, la Favorit TV, unde va ocupa tot postul de director de programe. Și la noul său loc de muncă vor avea loc restructurări masive, iar mai multe proiecte au fost închise definitiv, din cauza lipsei de fonduri. Mai mult de atât, audiența postului este la jumătate, comarativ cu Etno, conform informațiilor oferite de Star Popular.
Georgel Nucă și-a petrecut ultimii șase ani la Etno, unde a realizat mai multe emisiuni. La Favorit TV a debutat ca prezentator, unde a lucrat timp de trei ani, apoi și-a continuat activitatea la TVRM – TVH, unde a stat nouă ani.
În urmă cu două luni, și-au mai anunțat plecarea de la Etno TV trei dintre cei mai apreciați prezentatori ai postului și producătoarea lor, Mihalis Dumitrache, Lavinia Furtună și Daniela Scoica, care au povestit la Star Popular motivul deciziei de a părăsi postul tv.