Lia Bugnar face acuzaţii grave la adresa producătorilor emisiunii Asia Express. Fosta iubită a lui Anghel Damian a precizat că nu a putut privi emisiunea la televizor din cauza modului în care s-au desfășurat lucrurile în culise și al tratamentului aplicat de producători. Cu un ton revoltat, Lia Bugnar a afirmat că s-a simțit ca „un cobai pe o rotiță”, fiind forțată să joace un rol care nu îi aparținea și să danseze după cum doreau producătorii pentru a atrage audiența.
„De la a treia ediție eu nu m-am mai uitat. N-am mai putut. Ei te bagă așa într-un șablon. Ba, că ești mai în vârstă, au nevoie de antipatici și de simpatici. Eu nu am știut că e așa că nu mă duceam. Eu nu distribui niciodată un actor într-un spectacol de-al meu într-un rol pe care nu și-l dorește. Nu vrea el, îl iau pe altul. Problema cu astfel de emisiuni și, în special cu asta, e că te îmbrâncea într-un rol pe care tu nu-l voiai, în care realmente nu erai tu”, a dezvăluit scenarista în podcast-ul „E vremea mea„.
Printre acuzațiile aduse, Lia Bugnar a menționat și faptul că imaginile scandaloase erau difuzate în mod preferențial pentru a atrage atenția publicului, în ciuda situațiilor limită prin care concurenții treceau în timpul filmărilor. Totodată, actrița a dezvăluit că, în momentul difuzării emisiunii, i-a interzis chiar și iubitului ei de atunci, Anghel Damian, să privească imaginile cu ea la televizor.
„Aveau posibilitatea să facă asta pentru că ne filmau 16 ore pe zi. În alea 16 ore tu-mi găsești vreo 600 de mutre nefericite, mai ales când stai atâta în soare și le pui unde vrei tu! Te fac de n-ai aer! Noi am tot stat să ne gândim, am tras de timp, am semnat contractul intr-o lună, am stat foarte mult ca să încercăm să ne luam niște măsuri. Nu poți să-ți iei nici o măsură! Te-ai dus acolo, ești ca un cobai pe o rotiță și dansezi cum vor ei, indiferent ce faci tu acolo bine sau rău. Filmul se face la final, acasă!”, a mai spus Lia Bugnar.
Citeşte şi: Anamaria Prodan a făcut marele anunţ! Impresara este în extaz: „Eu fac regulile!” VIDEO
Lia Bugnar și Maria Buză au fost eliminate rapid din competiție în acel sezon, iar scenarista a declarat că nu s-a mai uitat la emisiune de atunci și că se simte dezamăgită de experiența trăită la Asia Express.