Grevă generală la CFR SA începând cu 27 noiembrie. Și angajații TAROM amenință că avioanele vor rămâne la sol de 1 decembrie

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane anunţă grevă generală în 27 noiembrie. Și Sindicatul Unit TAROM (SUT) anunță că, în situaţia în care compania TAROM nu va fi exceptată de la prevederile legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, din 1 decembrie piloţii, însoţitorii de bord, mecanicii de aviaţie, personalul operativ de sol „nu vom mai ridica niciun avion de la sol”.
Filip Stan
23 nov. 2023, 15:26
Grevă generală la CFR SA începând cu 27 noiembrie. Și angajații TAROM amenință că avioanele vor rămâne la sol de 1 decembrie

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, afiliată la Blocul Naţional Sindical, anunţă că începand cu data de 27 noiembrie declanşeaza greva propriu-zisă la nivelul Companiei Naţionale de Cai Ferate CFR SA, ca urmare a nesoluţionării revendicărilor ce formează obiectul conflictului colectiv de muncă. Pe perioada grevei va fi asigurată o treime din activitatea normală în conformitate cu prevederile legale.

”Urmare grevei de avertisment din data de 15 septembrie 2023, reprezentanţii Guvernului anunţau creionarea unui plan pentru: finanţarea strategică şi coerentă a căii ferate în vederea readucerii  infrastructurii feroviare româneşti la parametrii tehnici proiectaţi; impulsionarea investiţiilor în material rulant de calitate, modern care să vizeze înlocuirea completă a parcului de locomotive şi vagoane destinat transportului de pasageri pe calea ferată , astfel încât românii să se intoarcă în trenuri; stabilirea unei salarizari corecte care să asigure o ierarhie salarială bazată pe complexitatea şi volumul muncii precum şi, importantă şi competenţă în actul decizional şi care să permită eliminarea deficitului uriaş de angajaţi. Deşi, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 a fost aprobat, negocierile colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă sunt blocate de politicile economice şi sociale adoptate de Guvern”, afirmă sindicaliştii.

Citește și: Angajaţii Metrorex amenință că fac grevă generală după ce au rămas fără bonuri de masă și prime de Crăciun

Sindicaliștii CFR susțin că aceste politici nu numai că impiedică stabilirea în cadrul negocierilor colective a unei salarizari în concordantă cu complexitatea şi volumul muncii precum şi importantă şi competenţă în actul decizional, dar incalcă şi dispoziţiile contractelor colective şi individuale de muncă în vigoare încheiate între părţi, o serie de drepturi salariale fiind diminuate sau suprimate la plată.

”Fată de această situaţie de fapt, am avertizat incă din finalul lunii octombrie 2023 asupra amplificării riscului degradării relaţiilor sociale cu influientă directă asupra stabilitătii activitătii companiei şi anularea eforturilor din ultimile două luni privind asigurarea unui climat de pace socială. Ca atare, Federaţia Naţională Mişcare Comercial Vagoane va declanşa greva propriu-zisă  începând cu dată de 27 noiembrie 2023. Pe perioada grevei va fi asigurată o treime din activitatea normală  în conformitate cu prevederile legale, ce va fi stabilită de comun acord cu conducerea companiei”, anunţă sindicaliştii, subliniiind că ”întregul ecosistem de transport feroviar are nevoie urgentă de soluţii de finanţare corectă  şi reală , nu de experimente eşuate”.

 

Și sindicaliștii TAROM amenință că nu vor mai ridica avioanele de la sol, din 1 decembrie. Membrii Sindicatului Unit TAROM (SUT) au precizat că, în situaţia în care compania TAROM nu va fi exceptată de la prevederile legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pe care o numesc „legea ruşinii naţionale”, iar alte companii cu capital majoritar de stat, dar care nu lucrează neapărat într-o piaţă concurenţială vor fi exceptate, atunci din data de 1 decembrie piloţii, însoţitorii de bord, mecanicii de aviaţie, personalul operativ de sol „nu vom mai ridica niciun avion de la sol”.

Sindicatul Unit TAROM a transmis că a depus un Memorandum la Guvern şi la ministerul Transporturilor de exceptare a companiei de la prevederile legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

„Constatăm din presă, cu nesurprindere, că încă o dată domnul Grindeanu, ministru al Transporturilor, prin discutarea în Guvern a unui Memorandum de exceptare de la prevederile acestei legi a CFR Călători, CFR Marfă şi a Metrorex, a uitat de compania de aviaţie TAROM. Dorim să-l întrebăm şi pe această cale, că pe cea sindicală specificată de Legea 367/2022 nu doreşte să discute cu noi, de ce discriminează iar angajaţii companiei TAROM? Activitatea din aviaţie nu este interesantă pentru dumneavoastră domnule ministru?”, mai arată documentul de presă.

Sindicaliştii subliniază că au semnalat în Memorandum că prevederile Legii ar urma să instituie condiţii restrictive pentru TAROM, de natură să pună compania în inferioritate concurenţială, deoarece vor conduce la crearea unui cadru de funcţionare necompetitiv în raport cu operatorii privaţi din domeniu, într-un mediu concurenţial acerb şi complet liberalizat în ceea ce priveşte accesul pe piaţa serviciilor de transport aerian şi politicile tarifare.

 

„De asemenea, vor determina limitarea dezvoltării şi adâncirea unui deficit, deja existent, de personal specializat în cadrul companiei, împiedicând angajarea sau menţinerea personalului înalt specializat prin pachete salariale atractive în raport cu oferta din piaţa muncii şi gestionarea flexibilă a bugetului de salarii, în funcţie de necesităţile de operare, dar şi de fluctuaţiile manifestate pe piaţa muncii din domeniul aviaţiei comerciale”, conform sursei menţionate.

„Ţinând cont că TAROM este o întreprindere publică finanţată integral din venituri proprii, care acţionează într-o piaţă concurenţială, în permanentă schimbare, restricţiile impuse prin prevederile Legii, care pot fi explicabile în cazul unor întreprinderi publice care acţionează într-o piaţă neconcurenţială, în mod evident, în cazul TAROM vor împiedica derularea eficientă a activităţilor economice.TAROM nu va putea deveni profitabilă în aceste condiţii concurenţiale, în care operatorii aerieni privaţi concurenţi, români sau străini, nu trebuie să facă faţă unor condiţii restrictive în gestionarea resurselor umane, materiale şi tehnice, astfel că se impune exceptarea Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române – TAROM S.A. de la aplicarea prevederilor prin care operatorul aerian naţional va fi pus în dezavantaj concurenţial, ca urmare a imposibilităţii de a asigura un regim de normalitate în vederea soluţionării operative a cerinţelor pieţei”, mai spun sindicaliştii.

Ei mai atrag atenţia că, în cazul punerii în aplicare a Legii, TAROM ar fi în imposibilitatea de a respecta drepturile prevăzute în favoarea salariaţilor săi de Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronavigant sau de Legea nr. 95/2008 Statutul personalului nenavigant tehnic din aviaţia civilă din România.

„Potrivit art. 6 din Statutul personalului aeronavigant, activitatea personalului aeronautic civil navigant profesionist se desfăşoară în condiţii speciale de muncă. Totodată la art. 17 din acest Statut se prevede că: «Drepturile de salarizare ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cuprinzând salarii, indemnizaţii de zbor, sporuri şi alte adaosuri, precum şi drepturile specifice privind concediul de odihnă suplimentar, concediul de recuperare, diurnă de deplasare, condiţii de cazare, alimentaţie de întărire şi protecţie a organismului, asigurare de sănătate, asigurare de viaţă, asigurare de accidente pe durata executării misiunilor de zbor şi alte drepturi specifice se acordă de către angajator, diferenţiat, pe categorii de personal, în funcţie de: calificările şi licenţele deţinute, activităţile şi misiunile executate, condiţiile de muncă specifice, nivelul de pregătire profesională, funcţia deţinută la bordul aeronavei civile, responsabilităţile acordate şi riscul asumat»”.

„De asemenea, potrivit art. 42 din acelaşi Statut, personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă beneficiază, printre altele, de următoarele drepturi: salarizare specială, cu încadrare într-o grupă distinctă de salarizare, stabilită prin contractele colective şi/sau individuale de muncă pentru societăţile comerciale şi prin grile de salarizare pentru unităţile bugetare, în funcţie de nivelul pregătirii profesionale, licenţa de zbor, calificările obţinute, funcţia deţinută la bordul aeronavei civile, complexitatea activităţii desfăşurate, responsabilităţile acordate şi riscul asumat; sporuri specifice activităţii de zbor, datorate condiţiilor speciale de muncă existente în mediul aerian, suprasolicitării psihice şi nervoase, stresului, zgomotului intens şi de lungă durată, pericolului, nocivităţilor, radiaţiilor şi radiaţiilor cosmice, substanţelor chimice toxice, acceleraţiilor şi vibraţiilor, după cum urmează: spor de aviaţie; spor pentru condiţii speciale de muncă; spor pentru condiţii deosebite de muncă; spor pentru condiţii grele de muncă; spor de periculozitate; spor de radiaţii şi radiaţii cosmice; spor de stres; spor de cască radio; spor de condiţii nocive; spor de ecran; spor pentru zborul la joasă înălţime; spor de tratamente aviochimice; spor de acrobaţie. Aceste sporuri se aplică diferenţiat, în funcţie de specificul activităţii de zbor pentru fiecare categorie de personal aeronautic civil navigant profesionist, şi pot fi incluse în salariul de bază sau aşa cum va fi convenit în contractele colective şi/sau individuale de muncă încheiate cu angajatorul”, mai explică sursa amintită.

Totodată, beneficiază de spor de vechime în muncă stabilit conform legii şi indemnizaţie orară de zbor sau indemnizaţie pe ora de serviciu pentru zbor, stabilită pe categorii de personal aeronautic civil navigant profesionist, pe funcţii îndeplinite la bordul aeronavei şi pe tipuri de aeronave civile. Cuantumul acesteia este stabilit prin contractele colective şi/sau individuale de muncă pentru societăţile comerciale şi prin grile de salarizare pentru unităţile bugetare.

„Ori, aplicarea Legii ar pune TAROM în imposibilitatea de a asigura personalului aeronavigant remuneraţia corespunzătoare activităţii de zbor conform Statutului personalului aeronavigant. De asemenea, nu s-ar mai putea aplica prevederile Legii 95/2008 Statutul personalului nenavigant tehnic din aviaţia civilă în toate aspectele legii, inclusiv acordarea celor 18 salarii compensatorii la ieşirea la pensie, ducând la migrarea personalului tehnic din TAROM, personal puternic calificat şi certificat, către companiile concurente. Astfel, limitarea, în baza art. XXXVII alin. (6) din Lege, a remuneraţiei personalului aeronavigant prin raportare la remuneraţia membrilor Consiliului de Administraţie sau, după caz, a personalului din conducerea executivă ar duce la imposibilitatea TAROM de a respecta drepturile prevăzute de lege pentru personalul aeronavigant, ducând atât la încălcarea dreptului acestora la muncă, cât şi la afectarea siguranţei zborului”, atrag atenţia sindicaliştii TAROM.

Aceştia mai precizează că drepturile personalului TAROM sunt prevăzute atât de legislaţia specifică activităţii aeronautice, cât şi de Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate iar angajatorul nu poate modifica unilateral contractele individuale de muncă încheiate cu salariaţii. Astfel, aplicarea prevederilor Legii ar pune Compania în situaţia de a încălca atât Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, cât şi contractele individuale de muncă ale salariaţilor, cu consecinţa previzibilă a iniţierii de către salariaţi a conflictelor individuale de muncă în scopul asigurării respectării drepturilor ce li se cuvin, dar şi a conflictului colectiv de muncă, ce poate ajunge până la grevă, determinând imposibilitatea TAROM de a-şi exercita activitatea.

O altă consecinţa indirectă a aplicării prevederilor Legii va fi reprezentată de încălcarea dreptului salariaţilor la negocieri colective, susţin sindicaliştii.

„Sindicatul Unit TAROM (SUT) a transmis încă din luna iulie o Notificare de declanşare a Conflictului Colectiv de Muncă înregistrată SG cu nr. 3216/14.07.2023, notificare la care se vor mai adăuga încă alte multe nerespectări ale CCM în vigoare”, conchide comunicatul de presă.

DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Spynews
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Bzi.ro
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va bântui!”
Fanatik.ro
Cele 6 zodii care vor avea un 2025 ca în povești. Le așteaptă câștiguri, belșug și bogăție
Capital.ro
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Playtech.ro
Incendiu la Spitalul Colentina din Capitală. 8 pacienți au fost evacuați de urgență
DailyBusiness
Cât costă o tură de ski cu elicopterul in Munții Făgăraș! Suma este comparabilă cu heli-skiing-ul din Elveția!
Adevarul
Atac la România. Războiul hibrid prin care Rusia ne stinge lumina. Expert: „Modelul a mai fost folosit de Moscova în Germania”
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, de URGENȚĂ la spital. A fost internat după ce simptomele S-AU AGRAVAT
Spynews
Închisoare pe viață pentru doi părinți care și-au lovit cu bestialitate copilul. Fetița în vârstă de 10 ani a murit din cauza loviturilor
Spynews
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare. Decizia de ultimă oră a instanței
Evz.ro
Mihai Morar, probleme grave de sănătate. A ajuns iarăși la spital
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
„Nu mă aşteptam să fie vândute atât de multe”. Revista în care campioana mondială a apărut doar cu o pereche de mănuşi pe ea a scris istorie
kanald.ro
Meteorologii anunță ninsori troienite începând de vineri! Un vortex polar pătrunde în România, iar temperaturile scad considerabil
Cancan.ro
Orașul din România în care va ninge aproape toată luna ianuarie, potrivit meteorologilor EaseWeather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Secretul pe care Ion Iliescu îl va lua în mormânt. Procurorul care a lucrat la dosarul Revoluţiei Române aruncă bomba
StirileBZI
Românii trebuie să depună declaraţii fiscale până pe 20 decembrie 2024. Amenzile sunt foarte mari!
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
stirilekanald.ro
Papa Francisc, vizat de o tentativă de asasinat: "O tânără sinucigașă, cu bombe pe sub haine..."
substantial.ro
Un cetățean american a pledat vinovat pentru implicarea într-o secție de poliție secretă a guvernului chinez în SUA
MediaFlux
S-A ANUNȚAT CÂND VOR AVEA LOC ALEGERILE PREZIDENȚIALE!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noi dușmani amenință pădurile României