Angajaţii Dacia cer cea mai mare creştere salarială din istoria companiei. Ce alte beneficii mai negociază sindicaliştii

Sindicatul Autoturisme Dacia a început negocierile cu managementul companiei Automobile Dacia SA pentru contractul colectiv de muncă 2024, iar lista preliminară de cereri este cea mai îndrăzneaţă din istoria companiei.
Filip Stan
24 nov. 2023, 14:56
Angajaţii Dacia cer cea mai mare creştere salarială din istoria companiei. Ce alte beneficii mai negociază sindicaliştii

Ca în fiecare an, primele solicitări ale angajaţilor Dacia sunt foarte îndrăznețe și sunt respinse de companie, care are propuneri foarte mici în raport cu cele ale sindicatului.

În ședința de negocieri din data de 23 noiembrie 2023, potrivit Epitesti, comisia de negociere din partea Sindicatului Autoturisme Dacia a prezentat următoarele solicitări:

– Majorarea generală salarială cu 1600 de lei, pentru fiecare salariat în sumă fixă, de la 1 ianuarie 2024;

– Primă pentru rezultatele anului 2023 în valoare de 2500 de lei;

– Majorarea tichetelor de masă la valoare de 40 de lei, începând cu ianuarie 2024;

– Primă pentru Ziua Constructorului de Mașini în valoare de 600 de lei, acordată în luna septembrie;

– Transformarea unui număr de 250 de contracte CDD în CDI;

– Majorarea salariului minim pe societate la 4000 de lei;

– Acordarea unor zile de concediu de odihnă suplimentare pentru anumite locuri de muncă din ADSA;

– Primă în valoare de 500 de lei pentru lansare proiect nou;

– Creșterea procentului de reducere la cumpărarea unui autoturism la 12%;

– Majorarea bonificației pentru fiecare zi de sâmbătă și duminică cu 100 de lei.

Comisia de negociere a companiei Dacia a propus:

Creșterea salarială pentru nivelurile de responsabilitate 1-5, inclusiv muncitori și funcționari L4A și L4B – 200 de lei începând cu luna aprilie 2024;

Creșterea salarială L3C de 150 de lei plus 1% creștere individuală, începând cu luna aprilie 2024;

Pentru nivelurile LcB și LcA – Creștere individuală cu 3,35%, începând cu luna iunie;

Primă pentru rezultat – 700 de lei acordată în luna aprilie 2024;

Valoarea tichetului de masă – 40 de lei începând cu luna ianuarie 2024, cu condiția să facă parte din pachetul salarial;

Primă pentru Ziua Constructorului în valoare de 200 de lei;

În plus, administrația propune spre negociere încă două puncte:

– Includerea compensării taxei de 20% în salariu;

– Plata salariului într-o singură tranșă lunară.

Comisia de negociere din partea Sindicatului Autoturisme Dacia nu este de acord cu propunerea Administrației și își menține solicitările formulate.

Citeşte şi: Venituri suplimentare de Sărbători. Salarii între 600 și 900 de euro pentru joburi de la Târgurile de Crăciun din toată țara

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Lidl aduce la raft de luni, 29 iulie 2024, produsele care au rupt norma printre români. Se vor vinde repejor
Capital.ro
Șoferii cu mașini pe motorină vor fi taxați în plus. Anunț oficial în România chiar azi, 28 iulie
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Litoralul românesc în anii '80, marea piață neagră a Europei de Est. Ce averi făceau bișnițarii polonezi în vacanțele la Marea Neagră
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Cum poți călători mai ieftin. Sfaturile specialiștilor și cele mai răspândite greșeli
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Interzis pentru cei care au telefoane mobile. Te arestează imediat. Se dă lege
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
Eduard Ionescu – Victorie Spectaculoasă la JO Paris 2024 după Salvarea a Șase Mingi de Meci
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!