Guvernul aduce o nouă modificare Codului Fiscal. Ce se întâmplă cu banii românilor de la 1 ianuarie 2024

Executivul a aprobat joi un proiect de modificare şi completare a Codului Fiscal, cu privire la depunerea declarațiilor cărora li se aplică regim special, care ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2024.
Mircea Filipescu
25 nov. 2023, 09:31
Guvernul aduce o nouă modificare Codului Fiscal. Ce se întâmplă cu banii românilor de la 1 ianuarie 2024
Guvernul aduce o nouă modificare Codului Fiscal. Ce se întâmplă cu banii românilor de la 1 ianuarie 2024

„Astfel, se clarifică prevederile referitoare la termenul de depunere a declaraţiilor aferente regimurilor speciale prevăzute la art. 314, 315 şi 315^2 din Codul Fiscal, stabilind în mod expres ultima zi calendaristică a fiecărei luni, chiar dacă aceasta este nelucrătoare. În actuala variantă a Codului fiscal se prevede că aceste declaraţii se pot depune până la finalul următoarei luni, după încheierea perioadei fiscale acoperite”, se precizează într-un comunicat al Executivului.

Guvernul menţionează că, în acest mod, se vor evita situaţiile în care, deşi declaraţia aferentă regimurilor speciale era depusă în termen, conform legislaţiei din România, exista posibilitatea ca, potrivit legislaţiei din statele membre de consum, să se considere că termenul respectiv a fost depăşit, iar persoanei impozabile care aplică regimul special în România să îi fie aplicate dobânzi şi penalităţi.

Actul normativ stabileşte abrogarea prevederilor referitoare la posibilitatea desemnării unui reprezentant fiscal autorizat în cazul anumitor categorii de importuri în România de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu terţ.

Citește și: SALARII 2024 Ce domenii vor înregistra cele mai mari creşteri ale veniturilor. Ei vor fi cei mai fericiţi angajaţi

„Pentru accizele aplicate producţiei de gaze naturale utilizate în scop tehnologic se introduc dispoziţii similare cu cele aplicate energiei electrice”, se arată în comunicat, potrivit Antena 3.

„Transpunerea în legislaţia naţională a acestei directive va avea un impact favorabil asupra mediului de afaceri, deoarece, prin păstrarea de către prestatorii de servicii de plată de evidenţe referitoare la plăţile transfrontaliere şi punerea acestora la dispoziţia autorităţilor fiscale, acestea vor dispune de mai multe informaţii pentru a detecta frauda în materie de TVA în sectorul comerţului electronic şi pentru a colecta TVA suplimentara”, transmite Guvernul.

Citește și: Marcel Boloş, între cota unică de 16% fără excepţii şi impozitul progresiv. Când şi cum va fi luată decizia

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
Playtech.ro
Cele mai frumoase sate din România pe care să nu le ratezi în această primăvară. Te întorci în timp şi uiţi de aglomeraţie
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Cum citești și trimiți corect indexul la gaze și curent. Soluții pentru facturi fără erori
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
O româncă din Italia a fost găsită moartă în propria casă. Aceasta și-ar fi pus capăt zilelor: „Grea alegere ai făcut... Ne-ai sfâșiat sufletul!”
Cancan.ro
Celebra brunetă din România a comis-o grav, în public! Și-a ridicat rochia, a arătat tot și apoi...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Limită pentru banii cash. Românii ce nu pot plăti numerar. Avertisment pentru cei care evită băncile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Cine este șeful lui George Simion. Șeful AUR face doar ce i se spune!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța