Casele de pensii din întreaga țară au intrat în grevă generală de luni. De altfel, toți angajaţii instituţiilor din Ministerul Muncii au oprit lucrul între orele 8 și 10.
„Începând cu data de 27 noiembrie 2023, membrii sindicatelor afiliate la FSMM cât şi angajaţii neafiliaţi în sindicate declară grevă generală pentru eliminarea inechităţilor salariale şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Această acţiune vine în contextul eforturilor constante ale Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii de a obţine condiţii de muncă optime şi remunerare echitabilă. Membrii sindicatelor au considerat că, greva este un pas necesar pentru a atrage atenţia asupra problemelor semnificative cu care se confruntă angajaţii din instituţiile Ministerului Muncii.”, se menţionează în comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii (FSMM).
Conform sursei citate, creşterea continuă a inechităţilor salariale, condiţii de muncă precare şi deficitul de personal au determinat angajaţii să acţioneze pentru a obţine schimbări concrete şi sustenabile.
„Scăderea puterii de cumpărare şi impactul inflaţiei au accentuat la rândul lor starea de nemulţumire şi au impus necesitatea acestei măsuri. (…) Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii rămâne deschisă la dialog pentru găsirea soluţiilor care să conducă la o îmbunătăţire a calităţii vieţii profesionale pentru toţi membrii săi. Ne cerem scuze pentru orice disconfort generat beneficiarilor noştri şi îi apreciem pentru înţelegerea de care au dat şi dau dovadă în aceste momente”, se mai precizează în comunicat.
Miercuri, 22 noiembrie, membrii sindicatelor afiliate FSMM au declanşat greva de avertisment, în intervalul orar 8:00 -10:00.
Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii este organizaţie sindicală dedicată apărării drepturilor angajaţilor din sectorul ministerului Muncii şi promovării unor condiţii de muncă corecte şi sigure.