Anunţul TAS îi spulberă speranţele Simonei Halep. Când poate reveni, cel mai devreme, sportiva din România

În data de 24 octombrie, jucătoarea Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS-CAS) de la Lausanne, împotriva suspendării sale, iar acum este în așteptarea verdictului.
Filip Stan
27 nov. 2023, 17:42
Anunţul TAS îi spulberă speranţele Simonei Halep. Când poate reveni, cel mai devreme, sportiva din România

Fostul lider mondial, care încearcă prin toate metodele să-şi demonstreze nevinovăţia şi să revină pe teren, a primit luni o veste foarte proastă din partea TAS, care a publicat calendarul cazurilor ce urmează a fi judecate în perioada următoare, iar cel al Simonei Halep nu apare pe listă.

Cazurile prezentate luni se întind până pe data de 21 martie 2024, ceea ce înseamnă că speţa Simonei Halep mai are cel puţin patru luni până să intre pe rolul TAS.

Simona Halep, mesaj voalat pentru Patrick Mouratoglou

Simona Halep (32 de ani) a transmis un mesaj emoționant în acest weekend, fiindu-le recunoscătoare celor care au rămas lângă ea, în ciuda scandalului de dopaj.

Cei de la Kinetic Sport & Medicine, clinica de recuperare sportivă și kinetoterapie, au rămas alături de Simona Halep, iar românca a ținut să le mulțumească prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare: „Întotdeauna aici cu mine și pentru mine. Mulțumesc!”, a scris Halep, etichetând contul clinicii.

Simona Halep are în continuare nevoie de serviciile clinicii de recuperare sportivă, chiar dacă nu participă la turnee oficiale. Dubla campioană de Grand Slam se antrenează intens la Dubai, iar fizioterapeutul care o însoțește acolo îi este foarte util. Totodată, Simona poartă un echipament Nike, semn că gigantul american nu s-a despărțit de ea.

Gestul Simonei Halep este și un atac indirect la Patrick Mouratoglou, având în vedere că românca le-a arătat tuturor că nu mai colaborează cu preparatorii fizici de la academia francezului.

Citeşte şi: A murit antrenorul de care se leagă cea mai mare performanță a Stelei, câștigarea CCE. Avea 80 de ani

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Marian Golea anunță semnul bântuit de Steaua morţii. Cine are un an dificil, cumpănă mare în iunie, potrivit zodiacului chinezesc
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Traian Băsescu și alegerile din 2004. Mărturii după două decenii
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI