Astfel, Gheorghe Matei a obţinut 12 voturi din cele 22 de voturi valabil exprimate în timp ce liberalul Gheorghe Ioniţă a primit doar zece.
Şedinţa Consiliului Local a fost amânată pentru sâmbătă după ce şedinţa precedentă a fost boicotată de consilierii PNL şi PDL. Cei din urmă au declarat că „nu era o urgenţă, nu era o şedinţă cu miză în timp ce primarul Emilian Frâncu se afla în arest preventiv”.
Pe 25 aprilie, primarul liberal al municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost reţinut de procurorii DNA, iar ulterior a primit 29 de zile arest preventiv, fiind suspectat că ar fi pretins mită de la o firmă de arhitectură din Bucureşti.
Prefectul judeţului Vâlcea a emis miercuri ordinul de suspendare a edilului liberal din funcţie.