Decizie uimitoare în familia Columbeanu. În anul 2014, Ion Columbeanu, tatăl lui Irinel Columbeanu, a decis să se pocăiască.
Cel care a povestit despre acest lucru, la vremea respectivă, pe blogul personal, a fost Daniel Brânzei, un pastor român plecat în America. Botezul a avut loc pe 20 iulie 2014, la Biserica Buna Vestire din București.
Astfel, tatăl lui Irinel Columbeanu a devenit creștin neoprotestant. Irinel Columbeanu nu a participat atunci la botezul părintelui său.
„La Bucureşti, în biserica baptistă păstorită de fratele Taloş Vasile, a avut loc botezul câtorva persoane, printre care şi domnul Ion Columbeanu. În virtutea legăturilor cu organizaţia Christian Aid din Ohio, la botez au fost prezenţi David Troyer, Viorel Clintoc (păstor la biserica română baptistă din Akron, Oh), Elena şi Cornel Mânza, Viorel Ursache şi alţi angajaţi ai lui Christian Aid din România.
Mister C îşi va schimba curând identitatea lui eternă. Va îmbrăca o haină nouă, neprihănită, ca a unui om fără trecut, dar cu un viitor extraordinar. Se va coborî în apă şi va ieşi de acolo prin poarta învierii Domnului Isus. Va fi un om nou. Nici cu cel vechi nu-mi era ruşine. Cu cel nou însă mă voi lăuda în faţa tuturor”, anunţa pastorul Daniel Brânzei pe blogul personal.
Lui Columbeanu senior i se spunea Mister C încă de pe vremea comunismului, când era demnitar comunist, iar acesta era un pseudonim. Tatăl lui Irinel Columbeanu a murit în toamna lui 2016.
Înainte de căsătoria cu Irinel Columbeanu, Monica Gabor a decis să renunțe la religia catolică pentru a trece la cea a soțului ei, cea ortodoxă. Slujba a avut loc la biserica din Izvorani și a fost foarte emoționantă pentru aceasta la vremea respectivă. A primit chiar și o icoană cu Maica Domnului și mai multe cărți de rugăciuni din partea preotului care a botezat-o.
Acum, în schimb, odată cu relația pe care o are cu Mr Pink, Monica Gabor nu vrea să-și schimbe din nou religia. Aceasta nu vrea să treacă la budism din respect pentru mama ei, care era o femeie foarte credincioasă.
“Moni crede în Dumnezeu, la fel ca şi mama ei, şi nu şi-ar putea schimba această credinţă de pe-o zi pe alta”, a mărturisit o amică bună de-ale vedetei, potrivit Libertatea.