„Există o serie de programe, prin intermediul Ministerului pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, ce s-au relansat. Putem vorbi despre două programe importante: „Tânărul debutant”, pentru persoane până în 35 de ani, cu o sumă nerambursabilă de până în 10.000 de euro, şi programul „Start”, ce va debuta din 30 mai, de până în 100.000 lei, cu 70% contribuţia statului şi 30% contribuţie proprie. Sunt proiecte cu eligibilitate. Pentru a evita birocraţia, am discutat cu ministrul Grapini, toate vor fi online”, a explicat Georgian Ghervasie, citat de Agerpres.
Acesta a subliniat că, în ultimul an, în România şomajul a scăzut sub nivelul de 7%, până la 6,7%, ceea ce înseamnă jumătate din media europeană. În mai 2013, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în sectorul privat există cu 70.0000 mai mulţi angajaţi în sectorul privat. În rândul tinerilor şomajul este de 25%.
„La capitolul tineri avem 25% la sută rata şomajului. Aş greşi să spun că stăm bine, dar, în comparaţie cu ţări ca Spania, Italia, ce depăşesc 50%, stăm bine”, a precizat consilierul prim-ministrului.
Georgian Ghervasie a mai afirmat că, pentru sprijinirea afacerilor, în afară de programele pentru tineri, mai există programul „Mihail Kogălniceanu”, lansat în 16 aprilie, de 400.000 lei, cu dobândă subvenţionată 100%, „Femeia manager”, activităţi de comercializare, de producţie şi servicii, separat de ce înseamnă microîntreprinderi, IMM-uri, cu finanţări de 80% pentru microîntreprinderi, 70% pentru întreprinderi mici şi 60% pentru întreprinderi mijlocii, precum şi programul pentru dezvoltarea meşteşugurilor şi artizanatului, cu târguri total sponsorizate pentru participanţi.