Nea Nelu, „nebunul lui Dumnezeu” din munţii Ţibleş, a primit daruri de la oameni de bine: „Când te uiți la cer și ți se umple sufletul”

Ioan Mich, un om care a ales să trăiască izolat, de mai mult de zece ani deja, locuiește în câteva adăposturi rudi­men­­tare în acești munți, scrie versuri pe care le dedică celor pe care-i întâlnește, povestindu-le despre viața lui și experiențele trăite pe munte.
Filip Stan
11 dec. 2023, 23:16
Nea Nelu,

Ioan Mich, alias Nea Nelu, poetul care trăiește în pustietate în Munții Țibleș, a fost vizitat de oameni de bine înainte de Sărbători.

Într-o lume plină de răutate și oameni prefăcuți, sălbăticia munților poate fi un medicament extraordinar care te ține cu sufletul curat și inima pură.

Destui își doresc să petreacă nopți și zile prin înălțimile munților, măcar o dată în an. Însă unii aleg să-și petreacă întreaga viață în pustietate și să fie mai aproape de Dumnezeu.

Un astfel de caz este reprezentat de Ioan Mich, „nebunul lui Dumnezeu”,  un om care trăiește izolat în Munții Țibleșului și care astăzi a primit o vizită necesară înainte de Crăciun. Şi în acest an, un grup de oameni de bine s-au mobilizat și i-au urcat alimente în munte, pentru ca nea Nelu să poată trece peste iarna cea grea a Țibleșului.

Pensii 2024. Ministrul Muncii, detalii despre taloanele de pensii cu majorări: fie că sunt taloane roşii, fie că sunt mov, vin mai mulţi bani

Despre nea Nelu am mai scris, numindu-l „poet al muntelui”. La fel și despre acțiunea civică ajunsă astăzi la o nouă ediție.

Într-un reportaj de excepție, realizat Formula-as.ro, nea Nelu a mărturisit elemente din viața lui, demnă de film.

„Mich, numele meu de familie, e o prescurtare de la Michael și se citește Mih. Tata, neamț din Maramureș, a făcut armata lângă Bacău. Acolo a întâlnit-o pe mama, acolo m-am născut și eu. El, muncitor în uzină, ea, casnică. Săraci lipiți. Iar eu, unul dintre cei 6 copii ai lor, sunt cel mai prost și mai nebun om din univers. Iartă-mă că mă laud, dar trebui să știi cu cine vorbești. Cum am ajuns așa?! N-am ajuns așa. Așa m-am născut! De mic, de când am început să conștientizez lumea, am simțit asta. Tot ce a urmat a fost doar ce trebuia să se întâmple… Că sunt aici, și tu te miri acum, «oare cum trăiește omul ăsta așa?», tot din copilărie mi se trage.

Povestea unuia dintre ultimii ciobani care mai fac cojoace: „Și mama când m-a făcut, m-o născut acolo, în piei”

Nu știu cum să-ți explic, ca să înțelegi mai bine… Știi, dorul ăla din tine, ca o tânjire, că undeva trebuie să fie mai mult? Când te uiți la cer și ți se umple sufletul de ceva și nu știi exact de ce anume? Ca o dragoste, așa…? Eeh, așa am fost eu. De la 3 ani, de când am ridicat ochii la cer și am simțit cum mi se umplu de soare și, pe urmă, noaptea, când rămâ­neam cu privirea-n sus, ore în șir, ca să văd stelele și constelațiile, am simțit că trebuie să înțeleg de ce sunt aici, pe pământ, și unde ne ducem. Viața, așa cum e făcută ea jos, te constrânge să gândești după regu­lile ei, nu te lasă să stai prea mult cu ochii-n cer. Crede-mă, am trăit viața aia cu toate ale ei și mereu, mereu, mereu, am avut în mine, în suflet, înțelegi?, în suflet!, senti­mentul ăsta ca un strigăt, înțelegi?, ca un strigăt!, că nu despre asta e vorba…”, a povestit el pentru emaramures.ro

 

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Cum să scapi nevătămat după o întâlnire cu ursul. Ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții
Fanatik.ro
Condimentul preferat al românilor, periculos pentru sănătate. Crește alarmant nivelul de stres
Capital.ro
Gratis de la stat pentru proprietarii de teren și case din România. Mergi la Primărie până pe 10 septembrie
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Documentul de care depinde plata a sute de mii de pensii. Trebuie depus de urgență
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Ce a făcut Luminița Becali la nunta lui Ianis Hagi în timp ce Gigi Becali a dansat în genunchi și a „evaporat” 30.000 de euro pe dedicațiile lăutarilor
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
După atacul ursului din Bucegi, un alt animal SĂLBATIC a luat cu ASALT LITORALUL. Turiștii de la Marea Neagra au fost îngroziți VIDEO
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Recalcularea pensiilor, la un pas de finalizare! Primele decizii de recalculare au fost trimise! Când ajung documentele și ce pensionari vor beneficia de majorări de 700 de lei
Capital.ro
Rămâi fără certificatul de înmatriculare. Se reține pe loc talonul auto și iei amendă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Cadavrul unui bărbat descoperit într-un geamantan în Vaslui. Suspecții, filmați și ulterior prinși în Brașov
MediaFlux
ADEVERINȚA care MĂREȘTE PENSIA. Când trebuie DEPUSĂ obligatoriu
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'