Ligia Deca anunță o creștere istorică pentru salariile profesorilor: 50% în mai puțin de un an. Sper să atragem din ce în ce mai mulţi tineri profesionişti către cariera didactică

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat marţi, la Gala de premiere a elevilor care au obţinut distincţii la olimpiadele şi concursurile internaţionale, a profesorilor care i-au pregătit şi a unităţilor şcolare de provenienţă ale acestora, că speră ca prin creşterea procentuală istorică de peste 50 % în medie a salariilor din educaţie, în mai puţin de un an, să atragem din ce în ce mai mulţi tineri profesionişti către cariera didactică.
Alina Costache
12 dec. 2023, 13:39
Ligia Deca anunță o creștere istorică pentru salariile profesorilor: 50% în mai puțin de un an. Sper să atragem din ce în ce mai mulţi tineri profesionişti către cariera didactică

144 de elevi au obţinut peste 170 de premii şi medalii, în acest an, la olimpiadele şi competiţiile internaţionale şi asta înseamnă că avem mai multe motive de bucurie decât anul trecut, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, la Gala de premiere a elevilor care au obţinut distincţii la olimpiadele şi concursurile internaţionale, a profesorilor care i-au pregătit şi a unităţilor şcolare de provenienţă ale acestora.

”Distincţiile sunt un motiv de mândrie autentică pentru întreaga ţară, dar mai ales pentru cei care le-au obţinut, pentru familiile care i-au susţinut, profesorii care i-au pregătit şi şcolile din care provin. Astăzi sărbătorim excelenţa în educaţie, felicitări în primul rând vouă celor ce aţi reuşit performanţe remarcabile care ne fac mândri, sunteţi dovada potenţialului pe care generaţia voastră îl are, inspiraţie pentru colegii voştri care îşi doresc să exceleze în domeniile care îi atrag şi exemplul că munca rămâne valoroasă, indiferent de vremuri”, a spus ministrul Educaţiei.

”În spatele rezultatelor obţinute se află multe ore de muncă, pasiune şi perseverenţă în primul rând a copiilor dar ei au sau au avut profesionişti pasionaţi de meseria lor. Vă mulţumim, domnilor profesori. Astăzi premiem şi această formă de excelenţă în profesia didactică, Ministerul Educaţiei acordă un stimulent financiar în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii lor premiaţi, fiecărui profesor îndrumător. Cea mai mare valoare a unui premiu este de 20.000 de lei. Vă mulţumesc şi dumneavoastră, doamnelor şi domnilor directori, apreciem faptul că susţineţi performanţa în comunităţile dumneavoastră şi astfel premiem şi şcolile şi liceele din care provin olimpicii noştri. Fiecare şcoală va beneficia de un stimulent financiar în valoare egală cu cuantumul fiecărui premiu obţinut de către fiecare elev, un sprijin real pentru dotarea cabinetelor sau laboratoarelor pentru disciplinele din domeniul în care a fost obţinut rezultatul”, a mai spus Deca.

Ea a precizat că ”avem elevi străluciţi, care au parte de sprijinul necondiţionat al familiilor lor şi de profesori cu vocaţie”.

 

”Sper ca prin creşterea procentuală istorică de peste 50 % în medie a salariilor din educaţie, în mai puţin de un an, să atragem din ce în ce mai mulţi tineri profesionişti către cariera didactică, poate chiar din rândul vostru, al celor prezenţi şi aici. Îmi doresc ca Ministerul Educaţiei să sprijine tot mai mult elevii cu rezultate remarcabile. Începem prin a le oferi elevilor olimpici odată cu intrarea în vigoare a noii legi a învăţământului preuniversitar burse de excelenţă olimpică în cuantum de până la 3.000 lei pe lună. Totodată, mă bucur să vă pot spune personal că elevii care pe parcursul liceului obţin distincţii la olimpiadele internaţionale pot beneficia şi în anul întâi de facultate de o bursă în valoare de până la 3.330 lei, pe lună, în funcţie de premiul obţinut, dacă aleg să-şi continue studiile într-o universitate din România. În anul 2023, România a obţinut premii la 30 de olimpiade internaţionale, în domenii numeroase şi variate, precum fizică matematică, ştiinţe, limbi străine, geografie, astronomie”, a subliniat ministrul Educației.

Ligia Deca a prezentat câetva dintre rezultatele care au făcut ca România să se distingă între ţările participante la olimpiadele internaţionale.

”Locul întâi pe naţiuni pentru România atât la olimpiada europeană cât şi la olimpiada internaţională de geografie, locul al 3-lea în clasamentul pe naţiuni şi locul I în Europa la olimpiada de la Tokyo, locul al 4-lea în clasamentul pe naţiuni şi locul întâi în Europa la olimpiada internaţională de matematică. La olimpiada internaţională de informatică, România a cucerit 2 medalii de aur absolut, oferită participanţilor care obţin punctajul maxim şi 9 medalii de aur iar la etapa balcanică a Olimpiadei de informatică au fost obţinute 2 medalii de aur şi 2 medalii de argint. La olimpiada internaţională de ştiinţe pentru juniori au fost obţinute 2 medalii de argint şi 2 de bronz. La olimpiada de Astronomie şi astrofizică, elevii noştri au obţinut o medalie de aur absolut şi o medalie de aur, ambele acordate pentru cel mai mare punctaj obţinut la proba teoretică. Aş dori de asemenea să amintesc faptul că ţara noastră a fost în acest an gazda primei ediţii a olimpiadei internaţionale de limba engleză ce a avut loc la Bucureşti, în luna septembrie la care elevii români au cucerit aurul la probele individuale şi mă bucur să vă anunţ că în decembrie 2024, România va fi gazda următoarei ediţii a olimpiadei internaţionale de ştiinţe pentru juniori.”, a spus ea.

Potrivit ministrului Educaţiei, ”tinerii din România au un potenţial extraordinar iar noi adulţii avem datoria să sprijinim împreună educaţia şi să încurajăm performanţa, indiferent unde apare ea”.

”Vă asigur că Ministerul Educaţiei va fi alături de copii şi va rămâne partenerul tuturor celor ce muncesc zi de zi pentru binele lor. Sunt recunoscătoare celor ce susţin performanţa în educaţie, elitele au rolul esenţial de a promova performanţa. Dincolo de asta, însă, să nu uităm de nevoia de a da înapoi societăţii şi comunităţii. În felul acesta putem contribui la o lume mai bună şi mai echitabilă şi putem fi parte din soluţii pentru problemele globale. Dragi copii, într-o lume în care se spune că schimbarea este singura constantă munca şi pasiunea şi determinarea sunt calea către succes”, a spus ministrul în final.

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
Sectorul din București unde vor fi amplasate căsuțe pentru pisicile fără stăpân. Anunțul care-i va bucura pe toți iubitorii de animale
Capital.ro
Ucraina cere pace. Anunțul ISTORIC al Rusiei: La unison cu poziția noastră
Playtech.ro
DOAMNE cât e de frumoasă! Imagini de senzație cu noua iubită a lui Alex Bodi, te hipnotizează
DailyBusiness
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Secretele din spatele BMW. Mistere din istoria celebrei mărci auto
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Nu e banc! Cu câți lei a ajuns să se vândă un singur mic, la 'împinge tava' în Mamaia
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cât costă mâncarea la “împinge tava” în stațiunea Mamaia: „Prețuri ca în Elveția”. Turistul dezamăgit a postat totul pe internet
Capital.ro
Românii au interzis! NU ai voie să faci acest gest. Este ilegal oriunde în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, relație amoroasă cu un mafiot de peste Prut, pe care l-a stors de bani! Detalii șocante
substantial.ro
Olaf Scholz Consideră Posibilă Victoria Kamalei Harris în Alegerile Prezidențiale din SUA
MediaFlux
BOMBĂ în SUA! ANUNȚUL făcut de KAMALA HARRIS! LOVITURĂ pentru TRUMP!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!