Copil de un an şi opt luni, operat de trei ori într-o săptămână, după o greşeală a medicilor

Un copil de 1 an şi 8 luni a fost operat de mai multe ori, în ultimele şase zile. Micuţul s-a născut cu o afecţiune a colonului, iar la prima operaţie nu i s-a îndepărtat complet porţiunea afectată. La următoarea operaţie, sutura nu a rezistat, iar rana nu i s-a vindecat complet. Abia după alte două operaţii copilul s-a vindecat, dar mama a depus totuşi o plângere la Colegiul Medicilor.
Romania TV
15 mai 2013, 05:19
Copil de un an şi opt luni, operat de trei ori într-o săptămână, după o greşeală a medicilor

Un copil de nici doi ani a fost operat de trei ori într-o săptămână, după ce acum nouă luni un doctor i-a uitat un pansament în operaţie. Micuţul de un an şi opt luni s-a născut cu o afecţiune a colonului şi a suferit prima intervenţie chirurgicală acum nouă luni. Medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti au uitat un pansament aşa că au fost nevoiţi să-l taie din nou, după care au survenit complicaţii. Părinţii copilului au depus o plângere la Colegiul Medicilor, potrivit EVZ.

Copilul s-a născut cu megacolon congenital, o boală care face ca musculatura intestinală să nu se contracte normal. A fost operat acum nouă luni, iar chirurgul a uitat o bucată de pansament. După două săptămâni de dureri atroce, copilul a reuşit să elimine pansamentul, dar problemele nu s-au oprit aici. A trebuit din nou operat, pentru că medicul nu extirpase toată porţiunea bolnavă a colonului.

Colonul era foarte alungit, iar doctorul care a făcut ecografia a rămas uimit de ce a găsit acolo. Asta în timp ce chirurgul care a făcut operaţia a spus că sunt doar fecale„, le-a declarat mama micuţului celor de la Evenimentul Zilei.

Chinul a continuat însă pentru micuţ, spun părinţii. La operaţiile ulterioare, cusăturile nu s-au închis, iar copilul avea dureri uriaşe. Abia după ultima intervenţie şi după ce presa a fost anunţată, medicul şi-a dat silinţa, iar copilul se îndreaptă spre vindecare. Totuşi, chirurgul regretă că i-a reprimit pe părinţi şi spune că toate complicaţiile au apărut…fără o cauză anume. După suferinţele îndurate, mama copilului a depus şi o plângere la colegiul medicilor.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Comuna în care se mută bucureșteni aproape în fiecare zi. E fix lângă Capitală și traiul e la fel ca în California. Infrastructură bună, se ajunge imediat în oraș, școlile sunt noi și există magazine mari
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum deschizi o sticlă de vin fără tirbușon. Metodele fac fuori pe net
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI