Preţ carburanţi 18 decembrie 2023. Accizele la benzină și motorină cresc cu 50% din creșterea prețurilor de consum de la 1 ianuarie 2024. Până atunic, preţurile la benzină şi motorină sunt în parametri normali.
Preţ carburanţi 18 decembrie 2023 aici
Preţ carburanţi 18 decembrie 2023. Consultantul fiscal Adrian Bența spune că „se introduc noi proceduri de actualizare a accizelor pentru benzină și motorină, în sensul că accizele pentru aceste produse cresc la data de 1 ianuarie 2024 cu 50% din creșterea prețurilor de consum și cu 50% cu data de 01 iulie 2024 din creșterea prețului de consum”.
Trebuie însă să amintim faptul că prin Legea nr. 296/2023 (cea a noilor taxe și a creșterii altora n.r.), există o altă procedură aplicabilă de la 1 ianuarie 2024, în sensul că valoarea accizelor este deja reglementată prin această lege ce modifică Anexa 1 la Codul fiscal, iar această lege prevede neactualizarea accizelor la data consacrată, 1 aprilie.
Localitatea din România unde o casă cu 4 camere, fântână în curte și teren de 2.000 metri pătrați costă 7.000 de euro
De fapt, spune Bența, prin această ordonanță, accizele sunt majorate cu data de 1 ianuarie 2024.
Tot din perspectiva accizelor, se introduc noi proceduri de marcare a produselor energetice, însă subiectul trebuie dezvoltat din punct de vedere tehnic.