Ce sunt ALUNIŢELE şi cum le deosebim pe cele PERICULOASE

De-a lungul timpului, aluniţele au fost considerate fie dizgraţioase, fie extrem de sexy şi senzuale. Cu toate acestea, important este dacă aceste aluniţe pot deveni cancerigene şi astfel să dăuneze sănătăţii.
Marilena Vili
18 mai 2013, 09:29
Ce sunt ALUNIŢELE şi cum le deosebim pe cele PERICULOASE

Aluniţele sunt modificări pigmentare (tumori pigmentare) ale pielii de natură diversă. Există modificări localizate şi bine delimitate ale celulelor pigmentare, adică ale melanocitelor în cazul aluniţelor clasice dar şi zone cu exces de pigment (melanină) cum este cazul pistruilor. Din punct de vedere morfologic, aluniţele sunt leziuni benigne melanocitare şi diferenţiem între aluniţele congenitale şi cele dobândite. Această diferenţiere nu este întotdeauna uşor de făcut din punct de vedere clinic. Criteriile de analiză au la bază în primul rând termenul de „regularitate”, mai ales în ce priveşte forma, marginile, construcţia şi suprafaţa acestora„, a declarat, pentru ROMÂNIATV.NET, Sebastian Pop, medic dermatolog.

Medicul recomandă să se facă un control cel puţin o dată pe an, deoarece aluniţele se pot modifica fără să fie observate în timp optim.

Ideal este ca aluniţele, care se pot modifica de la sine sau sub influenţa factorilor externi, să fie controlote măcar o dată pe an de medicul dermatolog! Acest control este foarte important, mai ales având în vedere faptul că aluniţele nu dau semne clinice deranjante, precum durere sau usturime, iar modificările minore sunt foarte greu de perceput cu ochiul liber. Orice modificare în ce priveşte această „regularitate” (formă, culoare, margini, suprafaţă, dimensiuni) observată trebuie semnalată medicului dermatolog, pentru că singuri nu putem stabili cât şi dacă aluniţele noastre sunt periculoase!”, a precizat Sebastian Pop.

În ceea ce priveşte aluniţele cancerigene, medicul dermatolog explică: „Deşi există riscul ca atât din aluniţe, adică din nevii congenitali sau cei dobândiţi, să se formeze un cancer de piele de tip Melanom Malign, care este unul dintre cele mai agresive şi letale cancere dintre toate cancerele, nu numai cele ale pielii, doar o treime din melanoame derivă statistic din aceştia (în mod special din aluniţele de tip displazic, denumite şi nevi „Clark”). Două treimi din melanoame apar pe o piele nemodificată anterior! Acesta este şi motivul cel mai important pentru efectuarea unor controale anuale la medicul dermatolog, chiar mai frecvent la persoanele cu risc crescut, precum cei cu o incidenţă crescută de tumori ale pielii în familie sau cu expuneri frecvente şi arsuri solare sau cu alte boli de piele asociate cu incidenţă crescută de melanoame, precum sindromul nevului displazic (persoane cu peste 50 de aluniţe pe corp sau Xeroderma Pigmentosum, Albinism, etc)”.

Persoanele care doresc să-şi scoată aluniţele trebuie de asemenea să meargă la medicul specialist care va decide dacă este necesară o excizie.

În cazul în care modificările observate sunt considerate suspecte de către medicul dermatolog şi dacă o analiză dermatoscopică sau dermatoscopie digitală cu ajutorul computerului arată că modificările aluniţelor sunt atipice, medicul dermatolog, care are o pregătire în domeniul dermato-chirurgiei, va efectua excizia chirurgicală şi controlul histopatologic al aluniţelor. Această intervenţie este obligatorie pentru a preveni transformarea acestora într-un melanom sau se va efectua excizia cu margini de siguranţă, conform standardelor internaţionale existente, în cazul în care se suspectează un Melanom Malign”, a precizat, pentru ROMÂNIATV.NET, dermatologul Sebastian Pop.

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
Capital.ro
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Playtech.ro
Ludovic Orban rămâne pe buletinele de vot. Ce se intâmplă cu votul tău dacă pui ștampila pe acest candidat
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Alerte de viscol și ninsori: Restricții de trafic și recomandări pentru șoferi
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili