În ultimul timp, Oana Zăvoranu a trecut printr-o mare încercare pe plan personal. Ea și Alex Ashraf au fost la un pas de divorț, după ce bărbatul a înșelat-o, însă totul s-a terminat cu bine în cele din urmă.
Au trecut însă peste neînțelegeri, s-au împăcat și acum cei doi încearcă lucruri noi.
După ce a avut probleme cu clinica medicală pe care a deschis-o acum câțiva ani, Oana Zăvoranu a anunțat pe Instagram lansare noii sale afaceri.
E vorba despre un magazin online de haine. Se pare că diva vrea să se lanseze în domeniul textil!
„Începe o săptămână nouă importantă pentru mine și familia mea. Pentru că sunt un om puternic și luptător, merg înainte cu încredere și credința că nimeni și nimic nu mă poate opri din a mă reinventa, oricât de dificil este să las în spate,(pentru moment), jaful samavolnic săvârșit asupra averii mele și a familie mele”, și-a început Oana Zăvoranu mesajul postat pe Facebook.
În curând, site-ul unde Oana Zăvoranu va vinde haine va fi lansat. Linia de articole vestimentare se numește Oana Zăvoranu Sexycool.
„Dar totul la momentul potrivit…Știu că absolut tot o să fie așa cum știe Dumnezeu că trebuie să fie în ceea ce mă privește, așa cum EL a știut mereu, Pentru că DA, eu cred în DREPTATEA DIVINĂ, eu cred că tot ceea ce este al meu o să se întoarcă la mine însutit!
Între timp, viața merge mai departe și cum spuneam la început, este săptămâna în care după multă muncă, site-ul este aproape gata și acolo veți găsi, PRIMA MEA COLECȚIE DE HAINE EVER…pe care am numit-o, firește, OANA ZĂVORANU SEXYCOOL”, a mai scris ea.
„Știu sigur că fiecare o să se regăsească în una sau mai multe piese din colecție, outfit-urile sunt de la o extremă la alta, așa cum sunt și eu, dar cu siguranță veți vedea că primează bunul meu gust și talentul meu la haine, că doar nu degeaba de ani buni de zile îmi spuneți să îmi scot o linie de haine, pentru că vă place stilul meu și cum mă îmbrac.
Vă pup tare și abia aștept să vă văd îmbrăcate, în sfârșit, în hainele mele, așa ca mine. Să aveți o săptămână productivă și plină de momente fericite!”, a mai spus vedeta pe rețelele sociale.