„Au fost două explozii în partea israeliană a Muntelui Hermon, examinăm circumstanţele incidentului”, a adăugat ea, subliniind că „acest lucru este legat de situaţia Siriei”, afectată de peste doi ani de un conflict armat devastator între trupele regimului şi rebeli.
Purtătoarea de cuvânt a precizat că acest loc, care se situează în partea Platoului Golan ocupat de Israel, era închis vizitatorilor, iar autorităţile israeliene au anunţat incidentul la forţa Naţiunilor Unite mobilizată în zona acestui platou, la frontiera dintre Siria şi statul evreu.
În ultimele luni, incidente recurente au avut loc pe Platoul Golan, unde au căzut obuze provenind din Siria. Israelul a ripostat în direcţia sursei de lansare a tirurilor.
Tensiunile au escaladat după ce Israelul a efectuat, la începutul lunii mai, raiduri aeriene, în apropiere de Damasc, vizând depozite de arme, potrivit unor oficiali israelieni. Raidurile israeliene au declanşat furia Siriei, care a promis să „răspundă imediat” la orice nou atac israelian.
Israelul, care oficial este în război cu Siria, ocupă din timpul Războiului de Şase Zile, în 1967, aproximativ 1.200 de kilometri pătraţi din Platoul Golan, un loc strategic, anexat ulterior, o decizie pe care comunitatea internaţională nu a recunoscut-o niciodată.
Forţa ONU de Observare a Dezangajării în Golan (FNUOD) este însărcinată începând din 1974 să supravegheze respectarea unui armistiţiu.