Noaptea Muzeelor: Fosila unui dinozaur uriaş va fi expusă, în premieră, la Deva

Un os omoplat ce provine de la o specie de dinozaur uriaş, ce a trăit în urmă cu 65 de milioane de ani, în zona oraşului Haţeg, reprezintă una dintre "piesele de rezistenţă" ce vor fi expuse sâmbătă, 18 mai, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva, cu ocazia Nopţii Muzeelor.
Romania TV
15 mai 2013, 13:50
Noaptea Muzeelor: Fosila unui dinozaur uriaş va fi expusă, în premieră, la Deva

Fosila a intrat recent în patrimoniul muzeului din Deva, specialiştii apreciind că dinozaurul de la care provine măsura aproape 20 de metri lungime şi cântărea 15 tone.

Osul omoplat a fost descoperit de geologul Mihai Dumbravă, din scheletul original al dinozaurului păstrându-se doar jumătate, ca urmare a modului în care a rămas îngropat în pământ.

„Această nouă specie face parte din grupul dinozaurilor sauropozi, adică a celor mai mari dinozauri, care ajungeau şi la 100 de tone greutate şi o lungime de 40 m. Rezultatele preliminare arată că acesta ar fi cel mai mare dinozaur descoperit până acum în Cretacicul European şi că a trăit la sfârşitul erei Mezozoice, în perioada Cretacică, într-o vârstă geologică denumită Maastrichtian, pe Insula Haţeg”, a explicat managerul muzeului, Liliana Ţolaş.

Rămăşiţele Insulei Haţeg pot fi văzute şi astăzi ca depozite de argile roşii, pretutindeni în zona Ţării Haţegului.

‘Noaptea muzeelor’ va include şi alte manifestări în Palatul Magna Curia, spaţiul expoziţional principal al MCDR Deva. Publicul va putea vedea trei expoziţii: de artă, de arheologie şi una de minerale şi păsări, dar va fi cooptat sa participe la mai multe evenimente interactive.

Vor fi organizate o paradă a costumelor medievale, cu domniţe şi nobili care vor prezenta dansuri din perioada Evului Mediu şi Renaştere, vor fi reconstituite lupte între cavaleri. Cei mai curajoşi vor putea lua parte la concursurile de alergat în saci, tir cu arcul sau vor fi provocaţi să ducă un ou crud pe o lingură din lemn.

În paralel, vor avea loc ateliere meşteşugăreşti, cu ţesături şi obiecte din lemn sau ceramică. Nu vor lipsi demonstraţiile despre cum se poate pregăti o masă tradiţională la ceaun sau proţap.

Evenimentul va fi completat cu numere de iluzionism, concerte de muzică susţinute de formaţiile ‘Foc viu’ şi ‘Tempo’, precum şi cu un spectacol pirotehnic susţinut de formaţia ‘Strop de foc’.

Manifestările vor începe la ora 16,00 şi vor continua pe tot parcursul nopţii de sâmbătă, muzeul fiind deschis până duminică dimineaţa, la ora 6,00.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Anunțul momentului pentru toți clienții Digi RCS RDS, Vodafone și Orange. A devenit obligatoriu în România
Capital.ro
Se TAIE ajutoarele. Statul nu mai plătește niciun ban. Nu poți refuza scrisoarea
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Românii care merg în Grecia, sfaturi de aur. Cum să nu risipească banii
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
VERDICT BĂSESCU. Nimeni nu credea că vom trăi momentul: N-a picat din cer
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bărbat din Iași cercetat pentru muncă forțată a trei persoane cu dizabilități
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'