Maria Dragomiroiu a ajuns în laboratorul celor mai apreciați cozonaci, la Cofetăria Claus. Alături de ”regina cozonacilor” Marilena Adam, artista a ajutat la pregătirea cozonacilor pufoși, timp în care a depănat amintiri. Maria Dragomiroiu a rememorat cu drag și nostalgie sărbătorile petrecute în compania marilor actori dem Rădulescu și Jean Constantin.
Gospodină desăvârșită, artista a pregătit dintotdeauna bucate tradiționale de sărbători. Din toate acestea, Dem Rădulescu adora salata de boeuf. Regretatul actor era mare gurmand, așa că nimic nu-l făcea mai fericit decât o farfurie plină cu salată boeuf, șorici, răcitură. Apoi se deda la vorbă și era o reală plăcere pentru cei din jur să-l asculte.
”Am făcut porcării, cârnați, caltaboș, tobă, șuncă, sarmale. Mi-a luat porc cumnata mea, Iustina, și l-a preparat acolo, la țară, de ziua lui Bebe (n.r. soțul artistei). Ăla s-a dus dar mai facem noi ceva, pentru că am atât de mulți prieteni… Și eu dăruiesc, dar și primesc! Și îi mulțumesc lui Dumnezeu de acest lucru. Cei de la țară îmi aduc toate lucrurile astea tradiționale care îmi plac foarte mult. De toate pe masă, sarmale, piftia e preferata mea!.
Îmi aduc aminte cum venea prof. Dem Rădulescu la ziua lui Bebe și spunea: unde e salata aia boeuf? Atunci o făcea sora mea. Când se așeza la masă și îi puneai salată, șorici, piftie și de toate, nu-i mai trebuia nimic. Era atât de gurmand și spunea lucruri atât de minunate, era o enciclopedie, stăteai și-l ascultai o noapte întreagă și nu știai când trece timpul. Și Jean Constantin, vă dați seama când eram toți la masă…”, a declarat artista pentru Star Popular.
Dem Rădulescu, Jean Constantin, Dan Spătaru și Mădălina Manole au fost artiștii cu care Maria Dragomiroiu se avea cel mai bine și cu care petrecea cel mai adesea tot timpul liber.
„Toți acești mari artiști mi-au călcat casa la zilele lui Bebe. Ziua soțului meu este pe 16 decembrie. De 30 de ani, toți care nu mai sunt au fost la mesele noastre. Este minunat”, dezvăluia Maria Dragomiroiu într-un interviu mai vechi.